Mercedes-Benz Vans demonstrează, încă o dată, dorința sa de a fi principalul furnizor de autovehicule comerciale ușoare electrice, în primul trimestru din 2022. Un total de 2,700 de autovehicule comerciale ușoare electrice au fost livrate clienților (+133%). Ponderea autovehiculelor electrice Sprinter și Vito a fost mai mult decât dublă, în Europa. În ceea ce privește sectorul privat de autovehicule comerciale ușoare medii, vânzările de EQV au crescut cu 103% în primele 3 luni din an.
În ciuda fluctuațiilor continue din sectorul aprovizionării cu semiconductori, vânzările din primul trimestru al anului 2022 au rămas la același nivel ca anul trecut, cu 89,900 de unități vândute la nivel global. Dacă ne raportăm la sectorul comercial, livrările au scăzut cu 1%, reprezentând aproximativ 75,900 de modele Sprinter, Vito, Vito Tourer și Citan vândute. Noul Citan este foarte popular printre clienții noștri, motiv pentru care au fost vândute cu 36% mai multe unități, comparativ cu trimestrul anterior.
Portofoliul Mercedes-Bens Vans este convingător și în sectorul privat. Modelele Clasa V și EQV au fost vândute în 14,000 de unități, fapt care corespunde unei creșteri cu 5% a vânzărilor. Evoluția ascendentă în segmentul autorulotelor continuă să aibă un efect pozitiv asupra cererii pentru Marco Polo și toate derivatele sale.
Cifrele preliminare se pot schimba până când evaluarea finală va fi disponibilă. Perioada comparativă pentru modificările procentuale menționate în acest document este perioada respectivă a anului anterior, dacă nu se specifică altfel.
De reținut este că cifrele de vânzări pentru autovehiculele comerciale private sunt, de asemenea, incluse în cifrele de vânzări Mercedes-Benz Cars. Raportul de vânzări Mercedes-Benz Passenger Cars poate fi găsit, accesând pagina Mercedes me media.