Combilift a lansat noul stivuitor electric Combi-MR4 Dynamic 360, care se remarca prin manevrabilitate crescuta in toate directiile, eficienta in functionare si confort pentru operator. Echipamentul este disponibil cu doua capacitati de incarcare si poate functiona pe coridoare inguste, pentru maximizarea spatiului de depozitare. Evenimentul de lansare a avut loc in format digital, fiind transmis online de la fabrica din Monaghan, Irlanda, insa noul Combi-MR4 Dynamic 360 va putea fi vazut live la LogiMAT Intralogistics, la finele lui mai.
Inca de la lansarea primului model Combilift C4000, in 1998, versatilitatea si capacitatea de deplasare multidirectionala au fost printre principalele semne distinctive ale gamei de echipamente de manipulat ale Combilift. Douazeci si patru de ani si mii de ore de cercetare si dezvoltare mai tarziu, producatorul irlandez impresioneaza din nou, prin prezentarea in premiera a stivuitorului electric multidirectional Combi-MR4, care incorporeaza noua directie Dynamic 360O™. Sistemul inovator permite acestui stivuitor extrem de agil sa lucreze in modurile inainte, lateral si in viraj, garantand o functionare rapida si o manevrabilitate excelenta.
Combi-MR4 Dynamic 360 dispune de o platforma joasa, pentru a maximiza densitatea de depozitare pe rafturi. Echipamentul este disponibil in doua versiuni, avand capacitati de incarcare de 2,5-3 t si 3,5-4,5 t, si poate functiona pe coridoare inguste, de pana la 2.265 mm, atunci cand este ghidat.
Pentru a maximiza spatiul de stivuire util in cazul depozitelor cu rafturi, Combi-MR4 Dynamic 360 este configurat cu doua roti motoare pe puntea spate si doua seturi de roti duble mai mici pe fata, in conditiile in care inaltimea platformei este de 380 mm. Potrivit ADN-ului marcii, noul model poate gestiona cu usurinta incarcaturi lungi, dar si marfuri paletizate, si, in acelasi timp, poate fi folosit la incarcarea si descarcarea camioanelor de livrare.
Confort si manevrabilitate crescute
Confortul si siguranta operatorului au ramas o prioritate pentru inginerii Combilift, care au proiectat o cabina ce confera vizibilitate optima, dispune de joystick de comanda multifunctional, servodirectie electrica si functii de control actionate prin joystick pentru catargul hidraulic. Axa spate articulata, cu doua roti motoare din cauciuc, asigura o tractiune optima pentru utilizare la exterior si totodata o manevrare agila si precisa a utilajului.
Pentru a atinge nivelul ridicat de manevrabilitate, producatorul irlandez a dezvoltat noul sistem de directie Dynamic 360O™, care permite operatorilor schimbarea directiei din mers si pozitionarea echipamentul fara a fi necesar sa se opreasca si sa schimbe modul de conducere. Intuitiv si usor de utilizat, acest lucru se realizeaza prin simpla rasucire a joystick-ului de comanda la dreapta sau la stanga, pentru reglarea simultana a pozitiilor rotilor, chiar in timpul deplasarii.
Dezvoltarea modelului Combi-MR 4 Dynamic 360 a fost facuta in stransa colaborare cu Timber and Building Supplies Holland (TABS), unul dintre cei mai importanti furnizori de produse din lemn si materiale de constructie din Olanda.
Noul echipament Combilift va fi expus in cadrul LogiMAT Intralogistics, care va avea loc la Stuttgart, Germania, la sfarsitul lui mai.