IFS Logistics este un standard de auditare al tuturor activitatilor logistice atat pentru produse alimentare, cat si nealimentare. Pana acum doar patru companii romanesti detin aceasta certificare, insa acest standard este cerut de tot mai mulati retaileri furnizorilor cu care lucreaza.
Principalul motiv pentru care vechiul IFS Logistics 2.0 a fost revizuit este adoptarea noilor standarde pentru „Depozitare si distributie“ de catre GFSI (Global Food Safety Initiative) si IFS (International Featured Standards), din dorinta de a aplica procesele GFSI Benchmark in standardele IFS logistics.
Standardele IFS 2.1 au fost dezvoltate de un grup de lucru compus din experti din retail, logistica si organisme de certificare.
Prin noile standarde se urmareste, printre altele, o mai mare transparenta pe intreg lantul logistic, dar si stabilirea unui standard comun si uniform in sistemul de evaluare.
IFS Logistics 2.1 acopera toate serviciile logistice – incarcare, descarcare, depozitare si transport. De asemenea, aceste standarde se aplica la toate modalitatile de transport, respectiv rutier, feroviar, naval si aerian cu temperatura controlata sau ambientala.