Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Renault Group semnează acorduri de cedare a filialei Renault Rusia şi a participării sale în AVTOVAZ

Consiliul de Administrație al Renault Group a aprobat în unanimitate semnarea acordurilor privind cedarea a 100% din acțiunile deținute de Renault Group în filiala Renault Rusia către primăria orașului Moscova şi a 67,69% din capitalul AVTOVAZ către NAMI (institutul central rus de cercetare şi dezvoltare a automobilelor şi motoarelor). 

Realizarea acestor tranzacții nu este supusă niciunei condiții, toate autorizațiile necesare fiind deja obținute. 

Acordul prevede o opțiune de cumpărarea de către Renault Group a participaţiei sale în cadrul AVTOVAZ, care poate fi exercitată în anumite perioade în cursul următorilor șase ani.

„Azi am luat o decizie dificilă dar necesară, în deplină responsabilitate faţă de cei 45.000 de salariați pe care îi avem în Rusia, în dorința de a menține performanța Grupului şi a posibilității de a reveni în viitor în această țară, într-un context diferit. Am încredere în capacitatea Renault Group de a accelera transformarea sa şi de a-şi depăși obiectivele pe termen mediu”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.

Aşa cum s-a anunţat la data de 23 martie, în cadrul rezultatelor primului semestru 2022 va fi integrată o taxă de ajustare fără numerar corespunzătoare valorii contabile a fondului comercial şi a imobilizărilor corporale şi necorporale consolidate ale Grupului în Rusia. La 31 decembrie 2021 această valoare se ridică la 2,195 miliarde de euro. Activitățile din Rusia nu vor mai fi consolidate în conturile semestriale ale Renault Group care urmează să fie raportate la 30 iunie 2022 şi vor fi tratate ca activități abandonate în aplicația IFRS 5.

Renault Group îşi reconfirmă obiectivele în materie de rezultate financiare aşa cum au fost anunțate la data de 23 martie 2022. În avans faţă de obiectivele pe termen mediu ale planului Renaulution, Renault Group va prezenta în toamna anului 2022, în cadrul unui eveniment Capital Market Day, stadiul la zi al perspectivelor sale financiare şi al strategiei care vizează poziționarea sa ca un actor de referință al lumii auto, durabil, competitiv şi orientat către tehnologie.

Articole similare

Ad