Consiliul Judetean Cluj intentioneaza sa asfalteze intreaga retea de drumuri judetene din Cluj, in lungime de 1.205,60 km. Lucrarile ce urmeaza a fi realizate in cadrul acestui proiect sunt: asternerea de covoare asfaltice pe sectoarele de drum cu asfalt degradat si peste reciclarile existente neprotejate, tratamente bituminoase pe sectoarele de drum cu asfalt in stare relativ buna, reabilitari pe sectoarele intens circulate si cu aflux mare de turisti, respectiv asfaltarea completa a sectoarelor de drum pietruite.
Proiectul nu cuprinde sectoarele de drum asfaltate in ultimii trei ani de zile, care beneficiaza de o imbracaminte in stare buna.
Valoarea estimata a lucrarilor de intretinere si reparatii este de aproximativ 140-150 de milioane de euro, pretul exact, respectiv solutia tehnica fiind stabilite ulterior elaborarii proiectelor tehnice. Printre sursele de finantare ale acestui proiect se numara atat sursele proprii cat si varianta „creditului furnizor“, executantul lucrarilor de modernizare a drumurilor judetene, care va primi si intretinerea acestora, va fi interesat sa lucreze intr-un timp cat mai scurt, la o calitate superioara, astfel incat costul de intretinere sa fie unul mic.