Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii vor putea primi o compensație de 50 bani/l de motorină

Guvernul a adoptat HG 667/2022 privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru compensarea prețului la combustibil, care a explodat efectiv în ultimele luni, pe fondul războiului din Ucraina. Este vorba despre 50 de bani/l de carburant alimentat. Plata ajutorului de stat se va efectua până la 31 iulie 2023 inclusiv, în limita bugetului alocat – de 300 de milioane de lei – în baza dispozițiilor de plată emise până la 31 decembrie 2022 de către Autoritatea Rutieră Română, administratorul schemei. Banii vor fi acordați sub formă de grant, suma maximă alocată per întreprindere fiind echivalentul în lei a 400.000 de euro.

Pentru a veni în sprijinul firmelor de transport, afectate de scumpirile în lanț care au avut loc de la începutul acestui an – în special la energie și combustibil – Guvernul a adoptat HG 667/2022 privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru compensarea prețului la combustibil cu 50 de bani/l de carburant alimentat. Administratorul schemei va fi, la fel ca în cazul restituirii supra-accizei, Autoritatea Rutieră Română (ARR), iar furnizorul, Ministerul Finanțelor.

Ajutorul de stat se va acorda pentru combustibilul utilizat la transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, efectuat de vehicule destinate exclusiv acestui tip de activitate, având MTMA de peste 2,5 t, precum și la transportul regulat de persoane (inclusiv transportul local), efectuat cu autovehicule din categoriile M2 și M3 (microbuze și autobuze). În baza acestei scheme aflate în discuție nu se acordă ajutoare pentru biocombustibilii care fac obiectul unei obligații de furnizare sau de amestecare.

Plata se efectuează până la 31 iulie 2023 inclusiv, în limita bugetului alocat – de 300 de milioane de lei – în baza dispozițiilor de plată emise până la 31 decembrie 2022 de către ARR. Ajutorul se acordă sub formă de grant și nu poate depăși echivalentul în lei a 400.000 de euro per întreprindere (toate valorile utilizate sunt în valoare brută, înainte de deducerea taxelor și a impozitelor). Bugetul total maxim estimat poate fi suplimentat prin credite de angajament ori credite bugetare. Măsura instituită se va acorda pentru combustibilul achiziționat începând cu 30 de zile anterioare publicării în Monitorul Oficial a HG.

Condiții de eligibilitate

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • sunt licențiați în România sau în alte state UE;
  • dețin cel puțin un vehicul eligibil;
  • nu sunt declarați inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau nu se află în inactivitate temporară;
  • nu beneficiază de alte compensații pentru activitatea de transport desfășurată cu vehiculele eligibile, cu excepția celor care efectuează transport public local de persoane;
  • nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate;
  • alimentează vehicule eligibile de la stațiile de distribuție autorizate utilizând carduri de gestiune a alimentărilor sau inel emițător/receptor ori din rezervoare proprii de incintă, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuție;
  • nu se află în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operațională sau lichidare;
  • nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile.

Cum trebuie completată factura de motorină?

Toate informațiile privind documentele pe care trebuie să le conțină dosarul de solicitare a ajutorului de stat se regăsesc la art. 9 pct. (2) din HG. Atenție, însă, în cazul operatorilor economici care alimentează direct de la stațiile publice de motorină, pe anexele la facturi trebuie să fie înscrise cel puțin următoarele informații: stația de alimentare, data alimentării, numărul de înmatriculare al vehiculului alimentat, numărul de identificare al cardului de gestiune a alimentărilor ori, după caz, al inelului emițător/receptor, cantitatea de combustibil exprimată în litri pe fiecare vehicul și numărul de kilometri înregistrați la bordul vehiculului la momentul alimentării. Facturile de achiziție a combustibilului nu pot constitui prin ele însele o justificare a consumului pentru acordarea ajutorului de stat.

În vederea efectuării controlului ulterior momentului plății ajutorului de stat, operatorii economici au obligația să păstreze toate documentele doveditoare, pentru o perioadă de 10 ani de la data depunerii cererii de compensare. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

Schema de ajutor de stat se finanțează cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate prin legea bugetului de stat, iar numărul total estimat al operatorilor economici care ar urma să beneficieze de sprijin se ridică la 3.000.

Articole similare