Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Otokar Mega: autobuz de capacitate medie, ideal pentru judeţean

Operatorii care sunt în căutare de autobuze noi pentru a participa la licitaţiile din a doua parte a anului la transport judeţean au la dispoziţie autobuzul de capacitate medie Otokar Mega, de 8,5 m lungime. Acesta reprezintă o soluţie eficientă şi economică pentru transportul interurban, curse de convenţie, dar şi excursii şi se pot livra în acest an.

Otokar Mega are 35+1 locuri şi este propulsat de motorul Cummins de 4,5 l, ce dezvoltă 175 CP şi are un cuplu motor maxim de 682 Nm. Transmsia este manuală Eaton, cu 6+1 trepte, iar suspensia este o combinaţie între arcuri parabolice pe puntea faţă şi perne de aer pe spate. Opţional se pot comanda cutia de viteze automată şi retarder.

Midi-autocarul este echipat cu frâne disc pe ambele punţi, iar în ceea ce priveşte sistemele de siguranţă, acesta dispune de control electronic al sistemului de frânare (EBS), sistem anti-derapare (ASR), cruise-control, sistem de avertizare la încălcarea benzilor de circulaţie şi program electronic de stabilitate (ESP).

Accesul la bord este larg, cu suficient loc de mişcare în dreptul ambelor uşi (care au acţionare şi de pe telecomandă). Vehiculul este bine echipat, cu mini-frigider şi spaţiu de depozitare tip dulăpior în zona din mijloc, unde poate fi pusă o cafetieră cu ceşti.

Scaunele pasagerilor sunt tapiţate, confortabile, cu pernă lată, iar vizibilitatea în afara vehiculului, dar şi în direcţia de mers este foarte bună. Interiorul este luminos, graţie liniei joase a geamurilor, iar tonurile de gri deschis şi roşu creează o ambienţă plăcută la bord. Nu lipsesc agregatul de aer condiţionat cu o putere de 18 kW, încălzirea adiţională Eberspacher de 12kW, monitorul LCD de 15 inch şi ceasul cu afişaj digital.

Calele de bagaje laterale şi cea din spate au la o capacitate totală de 3.700 m3. Acestea se închid cu cheia şi, nefiind foarte adânci, permit manipularea rapidă a bagajelor.

Otokar Mega este un autobuz de buget, util în orice flotă. Fără dotări extravagante, dar cu toate cele necesare pentru a oferi o călătorie lejeră şi confortabilă atât pentru pasageri, cât şi pentru şofer, Mega îşi găseşte locul în parcul auto al oricărei companii de transport, fiind un redutabil partener de muncă. Acestea beneficiază de o garanţie de 100.000 km sau 2 ani.

Service-ul este asigurat la nivel de ţară printr-o reţea de parteneri, accesibilă la adresa https://otokar.ro/otokar-in-romania.

Articole similare

Ad