Deoarece pe factura electronica stampila sau semnatura electronica nu sunt obligatorii, este destul de dificil de facut diferenta dintre o factura originala si un fals. In plus, companiile care se ocupa de recuperarea de TVA nu au la dispozitie un sistem de verificare a facturilor declarate de furnizor. Dar, cel mai mare risc il reprezinta bonurile fiscale prezentate de clientii care platesc cash achizitiile din Comunitatea Europeana. Deoarece sunt deja cunoscute locatiile de unde pentru sume mici se pot obtine bonuri fiscale aproape identice cu cele originale si foarte greu de identificat ca fiind false.
„Daca avem indoieli asupra anumitor facturi sau bonuri fiscale, in general, nu anticipam TVA lasand la latitudinea fiscului din statul de rabursare solutionarea lor. In cazul facturilor de la societati petroliere cunoscute, sau furnizori cunoscuti, luam legatura cu acestia si discutam situatia respectiva. Incercam sa ne ajutam clientii, si sa nu pornim pe ideea de culpabilitate, dar, trebuie sa ne luam masuri de precautie“, a explicat Codruta GHILEA, reprezentanta Trans Vat Roumanie.
Probleme in recuperarea TVA-ului mai apar atunci cand transportatorii nu stiu care sunt conditiile impuse de fiecare stat de rambursare cand se prezinta bonuri fiscale. Codruta Ghilea a explicat ca, de exemplu, in Austria nu se accepta bonuri mai mari de 400 de euro, cu TVA inclus, iar in Germania limita maxima este de 150 de euro brut. In timp ce in Ungaria se accepta doar bonurile pe care se specifica „szamla” si pe care apar datele clientului imprimate automat.