Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

542.000 m2 de spații logistice și industriale închiriate în Q1 (+50%)

Suprafaţa spaţiilor logistice şi industriale închiriate în România în primul semestru al anului se ridică la 542.000 m2, în creștere cu 50% față de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Volumul tranzacționat în al doilea trimestru a fost aproximativ 240.000 m2, care s-a adăugat la cei peste 300.000 de m2 închiriați în primele trei luni din 2022. La jumătatea anului, 86% din suprafața tranzacționată a fost reprezentată de contracte noi și de proiecte de relocare, restul de 14% rezultând din reînnoirile de contracte.

Bucureștiul a atras peste 54% din volumul tranzacționat. O activitate importantă a fost observată și în Ploiești (16%), Timișoara (6%) și Cluj (3%). Cea mai mare tranzacție înregistrată în al doilea trimestru aparține retailerului online Modivo /epantofi.ro, cu 53.000 m2 în WDP Park Stefănești, reprezentând o extindere de 37.000 m2 și reînnoirea contractului pentru cei 16.000 m2 pe care îi ocupă deja în depozit.

Cererea a fost determinată în principal de companiile de retail și e-commerce (28% din suprafața închiriată în Q2), urmate de cele de logistică și distribuție (11%) și din domeniul auto (5%).

În al doilea trimestru, activitatea de dezvoltare și-a încetinit ritmul, fiind livrate proiecte cu suprafaţă totală de 96.000 m2. Acestea au făcut ca volumul de oferte noi să se ridice la 296.000 m2 la finalul primelor șase luni ale anului. Cele mai importante livrări au fost reprezentate de noul depozit A&D Pharma, cu o suprafață de 35.000 m2, din cadrul CTPark Mogoșoaia, alături de o nouă fază de 19.000 m2 a Timișoara Industrial Park, livrat de Globalworth – Global Vision.

Stocul de spații industriale și logistice moderne a depășit astfel 5,9 milioane m2 la nivel național, și, având în vedere planurile dezvoltatorilor, pragul de 6 milioane m2 va fi trecut până la finalul anului. Aproape 3 milioane de m2 sunt în proiecte aflate în jurul Bucureștiului, acesta fiind urmat de principalele hub-uri logistice regionale: Timișoara (583.000 m2), Cluj-Napoca (412.000 m2) și Ploiești (370.000 m2).

„Piața logistică și industrială continuă să aibă o evoluție echilibrată din punct de vedere al cererii și al ofertei, astfel că în al doilea trimestru al anului am văzut o scădere a ratei de neocupare la sub 4%, un nivel minim record al ultimelor cinci trimestre. A doua jumătate a anului stă sub semnul presiunilor inflaționiste, dar și a creșterii costului construcțiilor noi, existând însă premisele ca piața să atingă cel puțin nivelul din 2021 din punct de vedere al cererii de spații închiriate”, a declarat Andrei Brînzea, Partner, Land & Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

În prezent, dezvoltatorii au în construcție spații noi cu o suprafață cumulată de aproape 600.000 de m2, iar Bucureștiul rămâne cea mai activă piață, cu proiecte de peste 300.000 de m2 în construcție. Dezvoltatorii sunt, de asemenea, activi în Oradea, Cluj sau Timișoara.

Articole similare

Ad