Pentru peste doua treimi din camioanele MB livrate in Romania se incheie si abonament FleetBoard, iar jumatate vin echipate cu Predictive Powertrain Control, care a fost intens promovat de importator, astfel ca transportatorii s-au putut convinge, chiar din primul an cand acesta a fost disponibil, de economia de carburant pe care o permite. PPC costa mai putin de 1.000 de euro, iar Ovidiu Pintilie, seful diviziei Trucks din cadrul MB Romania, promite ca, la un rulaj mediu de 150.000 km/an, in functie de ponderea traseului parcurs de camioane pe drumuri nationale si europene – acestea fiind si zonele acoperite de acest sistem, din totalul kilometrilor realizati, investitia se amortizeaza in 7-8 luni numai din scaderea consumului, care este, de altfel, principalul scop al celor ce il cumpara.
Dar pe termen lung ei pot observa si prelungirea duratei de viata a camionului, datorita exploatarii optimizate. Iar pentru a se asigura ca soferii chiar folosesc PPC, prin FleetBoard se va putea vedea in timp real ponderea kilometrilor facuti cu acest sistem activat.
Dotarea tot mai multor camioane cu PPC nu inseamna ca va scadea interesul pentru trainingul soferilor, arata Ovidiu Pintilie, seful diviziei Trucks din cadrul MB Romania, deoarece sistemul include doar o parte din ansamblul de masuri pe care acestia trebuie sa si le insuseasca pentru a conduce economic.