Compania aeriană elvețiană, Swiss International Air Lines, parte a Grupului Lufthansa, a raportat un profit de 67 de milioane de euro în primele șase luni ale acestui an.
Acest lucru arată o revenire bună a companiei privind cifrele, după doi ani de pierderi datorate pandemiei.
De asemenea, elvețianul a raportat venituri de 1,84 miliarde de euro în primul semestru din 2022, mai mult decât dublu, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Compania consideră că vor putea încheia anul cu profit, în ciuda temerilor legate de o încetinire a economiei mondiale.
Rezervările în creștere și restructurăriile pe care le-au efectuat anul trecut au contribuit la revenirea financiară solidă, potrivit unui comunicat Swiss. Din ianuarie până în iunie, compania a transportat 5,3 milioane de pasageri, de cinci ori mai mult, față de prima jumătate a anului anterior.
Creșterile costurilor cu combustibilul au fost parțial compensate de creșterea călătoriilor și de prețurile mai mari la bilete, a precizat compania elvețiană. Totodată, au menționat că începutul anului a fost umbrit de valul de coronavirus, dar a fost depășit rapid.
„Suntem încântați să revenim la profit, din nou, și că am reușit acest lucru în ciuda capacităților noastre încă reduse”,
a declarat directorul general al firmei, Markus Binkert în raportul semestrial.
Swiss a înregistrat pierderi de 670 de milioane de euro în 2020, un an în care blocajele, precum și carantinele au paralizat traficul aerian timp de săptămâni și câteva luni bune, și de 436 de milioane de euro în 2021.
În consecință, compania și-a redus flotele cu 15% și au eliminat echivalentul a sute de locuri de muncă cu normă întreagă.