Politicienii germani cer danezilor oprirea controalelor de documente la frontiera comună sau reorganizarea acestora astfel încât să nu se mai facă cozi la frontieră. Europarlamentarii germani, de asemenea, cer intervenția Comisiei Europene. Oare cozile de la frontiera României cu Ungaria le vede cineva?
Ministrul transporturilor din regiunea Schleswig-Holstein, Claus Ruhe Madsen (fără apartenență politică), este în favoarea unei noi reglementări a controalelor la frontierele daneze, informează Verkhers Rundschau. “Eu însumi am fost în Danemarca în weekend și a trebuit să stau la coadă la frontieră”, a declarat el într-un interviu difuzat joi de Danmarks Radio. El a spus că este foarte regretabil dacă navetiștii trebuie să stea în ambuteiaje inutile în fiecare zi.
Madsen a declarat că știe că majoritatea populației daneze este în favoarea controalelor la frontieră. Dar, în opinia sa, a venit timpul să discutăm serios despre un alt sistem. Poate că ar putea fi eliberate mai multe benzi sau ar putea fi analizat mai atent cine și cum trebuie să iasă, dacă Danemarca dorește să se țină de controale.
Recent, Rasmus Andresen (Verzi), un europarlamentar din Schleswig-Holstein, a cerut încetarea controalelor la frontiera danezo-germană și intervenția Comisiei Europene.
Tot în favoarea încetării controalelor la frontiere sau măcar a ușurării acestora sunt, cu siguranță, și transportatorii români care petrec 2-8 ore pe zi ca să treacă frontiera româno-maghiară. Oare cozile de la Nădlac se văd și la Bruxelles? Sau numai până în Germania “bat” europarlamentarii?