De la inceputul acestui an Spania si Italia au majorat taxele pe anumite trasee. In Spania, acestea au fost marite pe urmatoarele portiuni de autostrada: Santiago-Alto de Santo Domingo: (+ 0.51%), Alicante-Cartagena (intre 0.51% si 1,96 %) si R3 (Madrid Arganda), R4 (Madrid Ocaña) si R5 (Madrid Navalcarnero) cu 1.96 %. In Italia, taxele de drum au crescut in medie cu 1,32%.
Si in Germania exista noi tarife de taxare de la inceputul anului pentru vehiculele cu o greutate mai mare sau egala cu 12 tone. Noile rate de taxare sunt stabilite de Institutul Federal pentru Reteaua de Drumuri (BFStrMG).
Potrivit datelor puse la dispozitie de TSG-Euroshell, de anul acesta s-a introdus un nou cost pentru poluarea aerului provocata de camioane, ca si taxa de mediu, cost ce va fi inclus in sumele de taxare percepute. Valoarea taxei de mediu se calculeaza in functie de clasa de emisie a vehiculului. Pentru camioanele din categoria A (clasa de emisie euro 6) taxa de poluare este 0, pentru aceste vehicule se va percepe doar taxa de drum!
In urma modificarii taxei de baza si a introducerii noii taxe de mediu, valoarea totala a taxei de drum se va micsora in medie cu 5% in functie de clasa de emisie: 5% pentru euro 3 pana la 11% pentru euro 6, categorie recent introdusa.