Cu ocazia evenimentului Zilele Basculantelor, organizat de Schmitz Cargobull la fabrica Gotha, a fost livrat al 100.000-lea vehicul realizat la aceasta locatie, catre Paul Schuster, proprietarul companiei Schuster KG, care se ocupa de managementul deseurilor.
Este vorba de o semiremorca basculabila S.KI avand caroseria rotunjita, robusta si lunga de 8,2 m.
Pana in prezent, Schuster a cumparat peste 70 de semiremorci produse la Gotha, pe care le foloseste la transport de marfuri vrac – pamant excavat, balast de la constructia de autostrazi, pietris, moloz sau asfalt – care sunt procesate, reciclate si livrate pentru refolosire sau pentru depozitare.
Si, pentru ca este vorba de o activitate solicitanta pentru vehicule, caroseria din otel s-a dovedit cea mai buna alegere, iar ea a fost combinata cu sasiul cu greutate proprie optimizata, caracteristic si el produselor Schmitz de la Gotha. O alta calitate a acestora este eficienta in exploatare, drept pentru care Schuster KG a mai comandat, tot acum, sapte unitati.
De cand a preluat fabrica Gotha, in 1997, producatorul german a devenit lider european pe piata semiremorcilor basculante pentru transport de marfuri grele vrac, iar printre inovatiile aduse in ultimul timp in domeniu se numara controlul vehiculului prin telecomanda, cu ajutorul unei aplicatii smartphone, care a si primit premiul pentru inovatie la IAA 2014 si este foarte solicitat de clienti.
Schmitz Cargobull a investit la Gotha peste 60 de milioane de euro in noile linii de productie (o noua hala, echipamente de sudura, unitate de sablare, linie de vopsitorie, tehnologie de depozitare, echipamente electrice de transport al componentelor de-a lungul liniei de productie s.a.), iar anul trecut a avut o cifra de afaceri de circa 145 de milioane de euro, cu 530 de angajati.