Lockerele fără sursă de energie electrică şi internet sunt instalate în magazinele şi benzinăriile din Bucureşti.
Astăzi Cargus a anunţat lansarea unui test de integrare a livrării coletelor către 300 de sisteme de lockere care au fost deja instalate sau urmează să fie instalate la diferiţi parteneri din Bucureşti – magazine (Kaufland, Profi, Carrefour) sau benzinării (OMV, Petrom).
“Am dezvoltat acest sistem pentru a fi mai aproape de clienţii noştri. Sistemul nostru de lockere este diferit de cele deja existente pe piaţa românească, este un sistem revoluţionar, cu 24 de spaţii de stocare de diferite dimensiuni per unitate, care nu necesită alimentare cu energie electrică şi nici conexiune la internet”, a declarat Olivier van Houtte, CEO Cargus.
Clientul deschide lockerul conectându-se prin Bluetooth şi uşa compartimentului care stochează coletul respectiv se deschide automat. După închidere informaţia privitoare la livrare se transmite central şi spaţiul respectiv poate fi folosit pentru o nouă livrare.
Astfel, consumul de energie electrică, stocată în bateriile dispuse în partea superioară a sistemului de lockere, este minim, furnizorul danez afirmând că sistemul funcţionează timp de 10 ani fără mentenanţă şi fără a fi nevoie de reîncărcarea bateriilor.
Investiţia în sistemul de lockere de nouă generaţie nu a fost divulgată, însă Cargus este de părere că alegerea acestui sistem îi scuteşte de alte investiţii prea curând, retailerii fiind interesaţi de cele mai noi sisteme în domeniu, care să asigure o experienţă bună pentru clientul final.
Olivier van Houtte a mai declarat că la acest moment Cargus este singurul curier care poate oferi clienţilor finali flexibilitate totală în ceea ce priveşte metoda de plată – cash on delivery, plata cu cardul sau plata online.
Cargus se pregăteşte de dezvoltarea reţelei de livrare Out of Home de câţiva ani, însă pandemia a obligat conducerea firmei să mai aştepte până la lansarea celor 900 de puncte de colectare – stabilite la sediul unor parteneri mici întreprinzători cu activităţi diferite – coafor, florării, magazine, centre de fitness – care înglobează acest business, iar pentru sistemul de lockere s-a aşteptat şi maim ult pentru a allege cel mai bun furnizor de lockere de pe piaţă.
“La aceste 900 de puncte PUDO vom îngloba un nou partener – PayPoint -care are acelaşi profil de business de a îngloba în reţeaua lor parteneri şi de a le oferi business additional”, a explicat Camelia Finu, Country Manager divizie Out of Home.
Reţeaua PUDO şi cea de lockere oferă acoperire naţională, fiind stabilite în oraşe mari, unde cumpărători sunt deja obişnuiţi cu acest mod de livrare – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Braşov – dar şi în oraşele mai mici.
Până la finalul anului, Cargus îşi propune să aibă în funcţiune o reţea de 2.500 de puncte OOH (Out of Home), care să permită livrarea a 40.000 de colete/zi prin această reţea (adică 20% din toate coletele livrate de Cargus).
Pentru viitor, Cargus vizează montajul a 7.500 de lockere în întreaga ţară.