Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Investiții într-un service pentru camioane și remorci

Cu o dezvoltare axată pe autocamioane, Exclusive Car a construit un service propriu care să fie suportul principal al autovehiculelor din parcul auto. Activitatea a crescut în timp, iar spațiul nu mai permitea extinderea atelierului și nici adăugarea altor facilități, astfel că soluția a fost achiziționarea vechiului sediu al SC PSV Company SA din Băicoi (Prahova), împreună cu toate activele acestei companii, inclusiv flota de 180 de autoturisme, utilitare și microbuze, dintre care unele au fost dezmembrate și altele au fost valorificate prin programul Rabla. Pachetul cumpărat a avut o valoare considerabilă, subliniază conducerea Exclusive Car, dar miza a fost amplasarea acestuia într-o zonă cu trafic intens. Compania nu intenționează să extindă flota de transport pe distanțe lungi, cel puțin nu în condițiile actuale de piață, ci își îndreaptă investițiile și planurile de dezvoltare spre service, depozitare și distribuție locală, pentru care continuă demersurile pentru noi achiziții de teren. Iar producerea de energie solară, de care se ocupă deja, dar pentru care mai este loc și care este foarte profitabilă, nu lipsește de pe lista priorităților.

Demersurile pentru cumpărarea SC PSV Company SA au început în urmă cu cinci ani, această firmă fiind în insolvență, astfel că procesul a fost întârziat cu mai mult de doi ani, așa cum explică CEO-ul Exclusive Car, Cătălin Marius Căpraru.

Clădirile erau dezafectate și „a durat nouă luni să facem curățenie. Apoi am modificat parțial service-ul, am refăcut izolația clădirii din beton, am schimbat tâmplăria, am refăcut canalele de lucru pentru a corespunde normelor actuale, am adus echipamente de la vechiul sediu – unde aveam, la fel, un service autorizat, cu trei posturi, de mecanică, direcție și vulcanizare, și unde lucram atât pentru flota proprie, cât și pentru terți – și am investit în echipamente noi.”

Singurul service din zonă care se ocupă de direcția camioanelor

Noul atelier are șase posturi de lucru funcționale plus încă șase care nu au fost încă amenajate. Acestea sunt folosite pentru o perioadă ca spațiu de depozitare pentru bunurile transferate de la vechiul sediu și pentru stocul de piese preluat de la PSV Company din toate depozitele sale din țară, și dintre care unele au fost valorificate, dar cele mai multe nu se mai pot folosi.

Cele șase posturi de lucru sunt pentru mecanică generală rapidă (deci nu acoperă motoarele și cutiile de viteze), direcție, suspensie, sisteme de frânare și de climatizare, ITP, service de roți (Exclusive Car este francizat Euromaster) și agregate frigorifice, firma fiind autorizată Carrier de circa un an.

Compania prahoveană se mândrește cu faptul că are singurul atelier din zonă care se ocupă de direcția camioanelor, dar ar mai fi nevoie de amenajarea unui spațiu pentru tinichigerie/vopsitorie. Stand pentru îndreptări de șasiuri și semiremorci nu va exista aici, deoarece sunt puține cazuri în care se mai fac astfel de intervenții, deci investiția nu s-ar justifica – la nevoie se pot încheia colaborări cu alte ateliere.

Exclusive Car și-ar mai dori – și a avut deja discuții în acest sens – să se autorizeze ca service pentru unul dintre cei opt producători de camioane. Transportatorul prahovean are în flotă numai camioane MAN – 59 de unități – dar nu exclude posibilitatea de a încheia un parteneriat și cu un alt producător.

Service-ul nu se poate ocupa și de semiremorci, deoarece posturile de lucru au lungime de 12 m, astfel că încap numai autotractoare și autoșasiuri cu remorcă.

Lipsa de personal împiedică munca la capacitate maximă

Nici Exclusive Car nu este scutită de una dintre cele mai mari probleme din prezent: lipsa de personal. Deocamdată în service lucrează șase mecanici, dar CEO-ul firmei estimează un necesar de cel puțin 20 de persoane pentru a se lucra la 80-90% din capacitate.

În prezent 80% din volumul de muncă este acoperit din contracte cu terți – și se urmărește creșterea numărului acestora – și de flota proprie, pentru care aproape toate intervențiile necesare se fac aici. La acestea se adaugă comenzile venite prin Euromaster, dar volumul de muncă ar putea fi mult mai mare dacă ar exista personal. Altfel, în condițiile actuale, iarna și primăvara nu se pot lua multe comenzi din cauza numărului mare de vehicule care vin în service pentru înlocuirea anvelopelor.

De aceea, firma a adus patru lucrători din Pakistan – însă o parte dintre ei nu s-au adaptat – urmând să mai angajeze alți șase. Aceasta însă nu este o soluție eficientă: străinii sunt așteptați șase luni, iar când ajung în România se adaptează greu. În cazul celor patru lucrători angajați anul trecut, firma a plătit toate costurile cu spitalizarea pentru că, paradoxal, deși angajatorul plătește asigurarea socială pentru angajații imigranți de când aceștia pășesc pe teritoriul României, uneori durează mai mult de trei luni pentru ca ea să se activeze. Astfel, dacă se întâmplă să se îmbolnăvească din angajații imigranți înainte de activarea asigurării, firma trebuie să plătească tot, chiar dacă nu a beneficiat încă de serviciile lor. În plus, angajatorul trebuie să asigure întoarcerea angajatului în țara de origine, o dată pe an, timp de o lună. Așa se face imigranții nu sunt cea mai eficientă variantă, fiind mai degrabă ceva de moment, consideră Angelica Mirea, managing partner Exclusive Car.

Soluția cea mai bună, la care Exclusive Car a apelat și continuă să o facă, este să pregătească tineri pe cont propriu, în funcție de modul său specific de lucru. Dintre aceștia, unii au plecat să lucreze în altă parte, dar cei mai mulți au rămas, și încă se fac recrutări și investiții în pregătirea lor, dar și în fidelizare.

Nici ingineri pentru ITP nu se găsesc ușor, de aceea și în cazul lor se face instruire în firmă, și la fel și în cazul șoferilor și al personalului din dispecerat.

Investiția în panouri fotovoltaice este deja rentabilă, iar profitabilitatea crește

Cum toate halele achiziționate de la PSV Company erau poziționate spre sud, una dintre primele inițiative a fost să se instaleze panouri solare, „deși atunci prețul energiei era mic. Aveam însă informații că nu va rămâne așa. De atunci s-au cumpărat, exclusiv din fonduri proprii – deoarece există un astfel de program, Electric-Up, dar aprobarea durează mult – trei centrale de câte 27 kW fiecare, deci s-a ajuns la un total de 81 kW. Acestea au încurajat achiziția, prin programul Rabla Plus, a 28 de autoturisme electrice pentru angajații firmei, mașini care sunt alimentate exclusiv la sediu și pentru care costurile cu energia sunt zero. Se dorește ca, de la 107 kW, cât au panourile solare instalate în prezent, să se ajungă la 300 kW putere instalată folosind și hala de service de 800 m2.”

Chiar și încărcând mașinile proprii și folosind energia pentru toate nevoile sale, firma nu consumă întreaga cantitate produsă, reușind să vândă circa 60% din ea și încasând aproximativ 4.000 de lei/lună, adică 80 de euro/MW. Iar dacă va crește capacitatea de producere a energiei va putea obține aproximativ 250 de euro/MW, deoarece va putea participa la negocieri pe piața liberă, în loc să primească un preț standard, ca acum. „Panourile solare sunt o investiție foarte bună”, subliniază Cătălin Căpraru. „vânzarea de energie fiind profitabilă și la prețurile actuale, dar mai ales pe termen lung”.

În plus, întrucât lângă noua locație a mai fost cumpărat un teren de 80.000 m2, unde există rețea de înaltă tensiune, apă și gaz, compania își propune să dezvolte un parc fotovoltaic sau un parc industrial.

Tot în această direcție a infrastructurii de alimentare cu energie electrică, ce reprezintă viitorul în ceea ce privește atât echipamentele de depozitare, tot mai automatizate, cât și utilitarele care vin la încărcare/descărcare, Exclusive Car își propune să mai instaleze, pentru publicul larg, câteva prize la o altă locație a sa, unde are deja stație de încărcare rapidă.

Transportul electric pe distanțe lungi, imposibil din cauza infrastructurii

În ceea ce privește transportul pe distanțe lungi, reprezentanții Exclusive Car nu sunt adepții camioanelor electrice, din cauza infrastructurii insuficiente.

„Pentru ce facem noi aici este perfect, dar dacă am avea curse spre Constanța, pe traseu există doar trei stații de încărcare, iar autonomia camioanelor, deși în creștere, încă este mică. Nici nu sunt locuri unde să implementezi stații de încărcare cu putere atât de mare, iar dacă s-ar ajunge la zeci sau sute de camioane electrice ele nu ar avea unde alimenta. Deja nu prea mai ai unde să alimentezi autoturismele fără să stai la coadă, deoarece achiziția lor a luat amploare și nu sunt la fel de multe prize disponibile. Pentru ele este nevoie de un program național care să adauge stații cât mai multe. Dacă mai crește cu 20% numărul lor, vom fi blocați. Pentru puterea de care au nevoie camioanele, rețeaua se supraîncarcă și ca să crești puterea trebuie schimbată în întregime – ceea ce în cazul nostru ar însemna o investiție de cel puțin 200.000 de euro. Fără o schimbare din temelii a infrastructurii camionul electric nu există ca soluție. Noi avem câteva proiecte rezidențiale și pentru două dintre ele nu găsim soluții de racordare la rețeaua de energie electrică, deoarece aceasta și-a atins capacitatea maximă. Proiectele sunt blocate până când furnizorul de electricitate va investi pentru creșterea capacității sau până când vom investi noi. Însă eu nu pot face o investiție în energie mai mare decât investiția în rezidențial.”

Flota de transport pe distanțe lungi va rămâne aceeași o vreme

Pentru cele 59 de autotractoare, Exclusive Car are 54 de semiremorci și speră să acopere în viitorul apropiat deficitul. În rest, așa cum ține să atragă atenția conducerea companiei, flota nu va mai crește, cel puțin nu în condițiile actuale de pe piața de transport, ci se vor face investiții în depozitare și apoi distribuție locală, pentru care există deja spațiu. Se mai dorește achiziționarea de noi terenuri în vecinătate. În plus, managementul firmei mai este implicat în domeniul clădirilor rezidențiale. Inițial le achiziționa și le valorifica, dar acum lucrează la documentație pentru un nou proiect și așteaptă ca până în 2023 să aibă toate autorizațiile necesare să înceapă lucrul, având pentru aceasta propria firmă de construcții

Transportul nu este plătit nici acum la adevărata valoare

Exclusive Car a dezvoltat în urmă cu șapte ani, de la zero, un proiect cu un partener austriac, căruia îi sunt dedicate acum toate camioanele care au fost retrase în timp de la alți clienți. 10-20% dintre volume, care au legătură cu România, sunt totuși în afara contractului cu firma austriacă, restul reprezentând circuite organizate de aceasta. Exclusive Car are și casă de expediții, dar numai în cazuri extreme apelează la ea, pentru că de trei ani nu mai face decât transport frigorific și este dificil de găsit transportatori care să facă față exigențelor înalte ale clienților legate de termenele de livrare sau de urmărirea în timp real a mașinilor și a mărfii. De aceea, toate semiremorcile firmei sunt echipate cu GPS și sisteme de monitorizare 24/24. 80% dintre ele au sisteme telematice de la Krone, iar șoferii sunt foarte bine instruiți și li se amintește periodic ce au de făcut.

Operatorul prahovean a crescut tarifele de transport în 2022, ca urmare a scumpirii repetate a motorinei, mai ales după începerea războiului din Ucraina. Totuși, modificarea în cazul contractelor nu s-a putut face nici atât de brusc, nici atât de des cât ar fi fost necesar sau ca în cazul curselor spot, deoarece comenzile erau primite în avans. Și, deoarece în unele săptămâni motorina s-a scumpit și cu 20%, „am avut o oarecare pierdere. Mulți clienți nu au înțeles calculele, deși le-am prezentat în detaliu, așa că am renunțat la ei pentru a nu lucra în pierdere. Între timp situația s-a mai temperat, dar nici acum transportul nu este plătit la adevărata valoare, deoarece încă mai sunt pe piață firme cu tarife mici.”

Exclusive Car primește săptămânal cereri de colaborări de lungă durată, cu tarife bune de transport, de la firme pentru care a mai făcut curse spot, „de unde rezultă că au nevoie de serviciile noastre în continuare”.

„Pachetul Mobilitate nu ne-a afectat deloc, deși din cauza lui nu mărim flota.”

În ceea ce privește evoluția volumelor, mai ales în contextul întoarcerii mai dese a camioanelor românești în țară, Exclusive Car nu are probleme nici la tur, nici la retur. Pentru exporturi are marfă la limită, iar la importuri stă mai bine – având săptămânal 5-6 camioane care vin în țară, la sediu, astfel încât parcursul lor în afara României să fie cuprins între patru și opt săptămâni și să se respecte Pachetul Mobilitate.

Firma are, de trei ani, și curse fixe zilnice, rapide, între Germania și Grecia, în cazul cărora șoferul se schimbă în România.

„În concluzie, nu ne-a afectat absolut deloc Pachetul Mobilitate, deoarece de doi ani implementaserăm noul mod de operare. Pe de altă parte, acesta este motivul principal pentru care nu vrem să mărim flota, pentru că ar însemna să aducem mai multe camioane acasă în fiecare săptămână, iar tarifele pentru exportul din România nu au crescut atât cât ar fi trebuit. Dacă însă vor crește și dacă vom găsi parteneri pentru mai multe exporturi luăm în calcul și creșterea flotei. Deocamdată însă în 2022 și 2023 rămânem cu cele 59 de camioane.”

Până acum autovehiculele achiziționate de firma prahoveană au fost, cu două excepții, second-hand, de la MAN din Germania, bine întreținute și cu puțini kilometri la bord.

 „Cu cele mai multe dintre ele nu am avut probleme majore, deși suntem pregătiți cu mecanici profesioniști în service.” Între timp și camioanele second-hand s-au scumpit destul de mult și firma nu a mai făcut investiții, dar la final de 2023 trebuie să înlocuiască unele dintre ele și conducerea se gândește la mașini noi cu motor Euro 7, deoarece flota, fiind mai mare, este mai greu de gestionat dacă e compusă din camioane rulate.

La început de 2021 Exclusive Car a renunțat la camioanele Euro 5 EEV din 2012-2013 pe care le deținea, pentru a putea tranzita în continuare țările unde avea curse fără a risca amenzi, controale și pierderi de timp (mai ales Austria, pasul Brenner). „Dar, dacă nu am fi fost constrânși să o facem, nu le înlocuiam nici acum, pentru că au fost cele mai bune modele pe care le-am avut vreodată, cu un consum mic, ușor de întreținut fără nicio problemă tehnică.”

Temeri în legătură cu piața de transport din viitorul apropiat

În ciuda numeroaselor planuri de dezvoltare – care, e drept, nu prea vizează transportul – CEO-ul Exclusive Car este temător în legătură cu ce va aduce viitorul apropiat. Acesta observă că termenele de livrare a camioanelor, autoturismelor sau electronicelor scad, semn că cererea scade, și că depozitele unde descarcă mărfuri sunt pline. Dacă aceste firme care umplu acum depozitele fără a mai muta mărfurile nu sunt constrânse să vândă, ci își permit să aștepte să aibă cerere de produse la un preț bun, vor continua să le țină în depozite, ca să nu lucreze în pierdere, iar volumele de transport vor scădea. Alte motive de îngrijorare sunt creditele tot mai scumpe – dobânzile de 9-13% – și faptul că în ceea ce privește electrocasnicele, mobilierul și alte produse care țin de amenajări de spații interioare sau exterioare nu prea se mai fac achiziții, deoarece s-au făcut suficiente în perioada de început a pandemiei.

Pe de altă parte, ar exista oportunități chiar și în acest context politic și economic dificil, dacă România ar putea atrage investitori interesați să-și mute producția din China în Europa sau chiar din Ucraina mai spre vest. Dar țara noastră nu a avut un start bun din acest punct de vedere și probabil a pierdut trenul. „Aici văd eu cele mai mari oportunități din prezent. Altfel, cred că urmează o recesiune și că volumele de transport vor scădea, deci transportatorii trebuie să fie foarte bine pregătiți și să-și securizeze clienții. Deci, oricât ar crește costurile de transport, nu pot să crească și tarifele la fel de des, deoarece mulți clienți caută deja soluții de rezervă. Iar acestea se găsesc întotdeauna, pentru că în România sunt mulți transportatori care lucrează la niște tarife la care nici nu te aștepți. Încă sunt ofertat cu 87 de cenți/km la export și mi se spune că se găsesc camioane cu acest preț, deși acesta era tariful normal când motorina costa 1 euro/l. Noi ajungem și la tarife spot de 2,5-3 euro/km, dar sigur că nu pe ele le luăm în calcul pentru o flotă de peste 50 de camioane. Aceste ocazii se găsesc numai când este prea multă marfă pe piață, dar când nu există nu te poți baza pe cursele spot. Pentru contracte trebuie să ai calculele bine făcute și să pui toate cărțile pe masă.”

Articole similare