Potrivit UNTRR Comisia Europeana a decis ieri sa deschida o procedura de infringement impotriva Germaniei in legatura cu punerea in aplicare a Legii salariului minim pe economie pentru sectorul transporturilor. In urma unui schimb de informatii cu autoritatile germane si o evaluare juridica detaliata a masurilor germane, Comisia a transmis Germaniei o Scrisoare de Notificare Oficiala. Aceasta constituie primul pas in cadrul procedurii de infringement.
Comisia sustine in totalitate introducerea unui salariu minim pe economie in Germania, dar considera ca punerea in aplicare a Legii salariului minim pe economie tuturor operatiunilor de transport care intra pe teritoriul german restrictioneaza intr-un mod disproportionat libertatea de a presta servicii si libera circulatie a marfurilor.
In opinia Comisiei, aplicarea, cu deosebire, a masurilor germane asupra operatiunilor de tranzit si a anumitor operatiuni de transport international nu se poate justifica, deoarece creeaza bariere administrative disproportionate care impiedica piata interna sa functioneze in mod adecvat. Comisia considera ca masuri mai proportionate sunt disponibile pentru a salvgarda protectia sociala a lucratorilor si pentru a asigura o concurenta loiala, permitand, in acelasi timp, libera circulatie a serviciilor si a marfurilor.
Autoritatile germane au la dispozitie doua luni pentru a raspunde la argumentele invocate de Comisie in Scrisoarea de Notificare Oficiala.
Scrisoarea de Notificare Oficiala a Comisiei se refera strict la cazul specific al legii germane si nu prejudiciaza initiativele suplimentare pe care Comisia ar putea sa le ia pentru a clarifica reglementarile, de exemplu, in contextul pachetului mobilitatii fortei de munca preconizat a fi adoptat in cursul acestui an.
Comisia sustine introducerea salariului minim pe economie in Germania, care este in conformitate cu angajamentul de politica sociala al acestei Comisii. Cu toate acestea, in calitate de aparatoare a tratatelor, Comisia trebuie sa se asigure ca aplicarea masurilor nationale este pe deplin compatibila cu legislatia UE, in special a Directivei privind detasarea lucratorilor (Directiva 96/71 / CE), acquis-ul in privinta transporturilor si a principiului de libera circulatie a serviciilor si a marfurilor mentionat in Tratat, cu respectarea principiului proportionalitatii.
Germania este al 22-lea stat al UE care a introdus un salariu minim. Legea a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2015. Salariul minim german este stabilit la 8,50 euro/ora. Legea se aplica si companiilor din afara Germaniei care presteaza servicii in Germania. Companiile din afara Germaniei, in anumite sectoare, inclusiv in transporturi, sunt obligate sa notifice autoritatile vamale germane prin formulare specifice furnizate de autoritatile germane. Autoritatile vamale germane sunt competente pentru controlul executarii unor astfel de notificari. Sanctiunile in cazul incalcarii acestor obligatii de notificare pot atinge suma de 30 000 euro si 500 000 euro in cazul in care remuneratia platita nu este in conformitate cu legislatia germana.