Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O nouă aniversare pentru ID Logistics: 5 ani de activitate în România

La începutul lunii octombrie, ID Logistics a celebrat 5 ani de activitate în România și a marcat evenimentul prin adunări în toate cele 4 depozite existente.

„În fiecare an am sărbătorit în mijlocul oamenilor noștri, vorbind cu ei, făcand poze aniversare și bucurându- ne împreună. Toți cei din management, la toate nivelurile, au fost în mijlocul echipelor lor. Ideea acestei celebrări a fost să le mulțumim tuturor pentru că au muncit din greu și au făcut o treabă excelentă. Seriozitatea oamenilor noștri ne-a permis să fim acolo unde suntem astăzi. Am fost cu adevărat fericit și mândru să văd o mulțime de fețe care sunt deja la a 5-a aniversare. Aceștia sunt oamenii cu care am început și care ne-au ajutat să construim compania ; împreuna cu noii colegi, ei reprezintă pilonii de bază pe care ID Logistics a crescut în ultimii ani” a menționat Paul Niță, Director General ID Logistics.

„De asemenea, ca noutate, anul acesta am avut primele echipe de muncitori din Asia care au participat la acest tip de eveniment. A fost o ocazie foarte bună de a le mulțumi colegilor din depozite pentru primirea călduroasă și integrarea lor rapidă în echipele de lucru. Am învățat că diversitatea este un atribut de bază al culturii companiei noastre și o tendință pe care o vom continua și pe viitor”, a spus el.

2022 a fost un an pentru dezvoltare și inovare. Și-au continuat expansiunea pe piața românească, iar pe lângă retail, acum implementează noi operațiuni pentru clienți FMCG. În plus, compania și-a păstrat focusul asupra oamenilor, selectând și formând viitorii lideri și coordonatori ai următoarelor sale locații logistice.

Ca un nou focus, a fost adăugată responsabilitatea sociala (CSR) în planurile lor strategice, activități care sunt coordonate foarte bine de către grup.

„Vom pune întotdeauna clienții noștri pe primul loc și vom lucra împreună cu ei ca parteneri. Viziunea noastră este să le oferim soluții într-un mod inovator și transparent, favorizând competitivitatea și dezvoltarea durabilă” a conchis Paul Niță, Director General ID Logistics.

Articole similare

Ad