Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

România depășește 27.500 vehicule electrice și 3.300 încărcătoare publice

LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, prezintă indexul de e-mobilitate pentru primele două luni ale anului curent, alături de o retrospectivă pe 2022. Conform datelor centralizate până în luna februarie 2023 inclusiv, România a ajuns la 27,590 vehicule electrice, după ce anul trecut au fost înmatriculate la fel de multe mașini electrice ca în ultimii 10 ani cumulat. Pe de altă parte, pe teritoriul României abia s-a depășit borna de 3.300 de încărcătoare publice, conform portalului PlugShare (o platformă crowd-based, așadar numărul stațiilor de încărcare raportate nu este unul oficial, ci mai degrabă o estimare).

Potrivit analizei LEKTRI.CO, în primele două luni ale anului 2023 au fost înmaticulate cumulat 2.247 vehicule electrice, dintre care 35 LCV. Luna ianuarie, cu 1.132 EV a înregistrat, o creștere de 80% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, iar luna februarie a bifat o evoluție de 108%, față de anul trecut, cu 1.115 unități înmatriculate. Pe podium a rămas în continuare modelul Dacia Spring, cu 1.057 de unități înregistrate (497 în ianuarie și 560 în februarie). Pe segmentul high-end, unde sunt contabilizate modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz și Porche, s-au înregistrat cumulat 190 de unități în cele două luni.

Totodată, în ceea ce ține de infrastructura de încărcare, pe teritoriul României se regăseau, la finele lunii februarie, 3.389 încărcătoare publice, fără restricții (dintre care 857 CCS/CHAdeMO și 2.492 Type 2), distribuite în 1.503 locații.

„Rezultatele extraordinare de anul trecut ne demonstrează că românii sunt din ce în ce mai deschiși către e-mobility și, mizând pe tendințele ascendente, ne așteptăm ca 2023 să fie o perioadă cel puțin la fel de productivă pentru piața vehicule electrice. Momentan ne bucurăm de un început de an promițător și, prin intermediul domeniului nostru de activitate, ne concentrăm toate eforturile în a aduce plus valoare acestui segment pe plan local”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

2022, cel mai bun an pentru piața de vehicule electrice

În ceea ce ține de rezultatele pe anul trecut, piața de vehicule electrice din România a depșit pragul de 25.000 de unități înmatriculate, bifând estimările realizate de LEKTRI.CO în toamnă, numărul de EV înmatriculate în 2022 egalând numărul total realizat în precedenții 10 ani. Dacia Spring a avut o cotă de piață de 55%, volumul de unități înregistrate de acest model egalând numărul total de vehicule electrice înmatriculate în 2021. Mai mult, în luna decembrie a fost cea mai înmatriculată mașină nouă, indiferent de motorizare (EV sau ICE). Pe locul al doilea în clasamentul înmatriculărilor EV din 2022 se află Tesla.

Articole similare

Ad