După comisia de dialog social organizată de Ministerul Transporturilor pe proiectul de Ordonanță de Guvern care transpune noile reglementări cuprinse în cel de-al doilea dosar al Pachetului Mobilitate (cel referitor la detașarea transnațională a șoferilor și la întoarcerea camionului acasă la 8 săptămâni) au fost aduse câteva modificări printre care și cea privitoare la managerul de transport al unei firme licențiate. Propunerea inițială, de a avea un manager de transport pentru o singură companie, a fost modificată în sensul în care, dacă o companie de transport nu îndeplinește cerința privind competența profesională, aceasta poate desemna o persoană fizică care să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 (cel care reglementează accesul la profesie al operatorilor de transport). În plus, această persoana fizică desemnată poate să conducă activitățile de transport a cel mult patru întreprinderi diferite, efectuate cu ajutorul unui parc auto cu o capacitate maximă combinată de 50 de vehicule.
Această modificare este foarte importantă mai ales pentru a permite înființarea și dezvoltarea în continuare a companiilor mici de tipul șofer-patron, care ar fi avut accesul la profesie mult îngreunat dacă ar fi avut nevoie fiecare companie de un manager de transport care să conducă numai acea companie. Ar fi fost prea scump să angajeze unul pentru o firmă cu un singur camion, singura variantă rămânând ca șoferul-administrator al firmei să se școlarizeze și ca persoană desemnată.
O altă modificare este că deţinătorii de certificate de competenţă profesională au obligaţia de a urma cursuri pentru pregătirea profesională periodică la intervale de cel mult 10 ani, nu de 5, cum era propus inițial.
O modificare care ajută tot firmele mici este acceptarea la licențiere și a firmelor care plătesc impozit pe venit (microîntreprinderile), inițial fiind posibilă licențierea doar a firmelor supuse la plata impozitului pe profit.
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit