Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sistemul AlgoPlanner, oferit de firma Glykon, prezenta de aproape 30 de ani pe piata romaneasca, ajuta in special companiile de distributie, dar si pe cele de curierat, sa isi eficientizeze rutele, dar si sa ajunga la o reducere a costurilor pe masina cuprinsa intre 5 si 25%. Solutia preia datele din sistemul clientului si organizeaza rutele fiecarui vehicul tinand cont de toate specificatiile din sistem, intervalul orar al livrarii si specificul marfii. Clientul poate vedea in orice moment locatia vehiculului, cat a stat la fiecare livrare, daca s-a pastrat temperatura din vehicul etc. Printre companiile care s-au convins de beneficiile acestui sistem se numara Farmexim si Agroalim.


Glykon este una din putinele companii romanesti care se poate lauda cu o istorie de 29 de ani pe piata tehnologiei informatiei. Infiintata in 1990, compania ofera servicii de consultanta in domeniul IT, fiind integrator de sisteme informatice. Glykon a devenit unul dintre principalii jucatori de pe piata de tehnologia informatiei din Constanta, iar din 1997, cand a devenit primul IBM Business Partner si pentru POS (preluat de Toshiba Global Commerce Solutions – TGCS), ofera solutii IT la nivelul intregii tari atat prin reteaua proprie, cat si prin parteneri de vanzari si service.

AlgoPlanner, prima solutie cu rutare dinamica
Pentru firmele de distributie, transport si logistica, Glykon ofera solutia AlgoPlanner, care a fost prima solutie lansata si implementata in Romania cu rutare dinamica. Aceasta a fost lansata in primavara lui 2013, impreuna cu un partener din Danemarca, Algoplan Technologies. „In general, o firma de distributie si transport isi face planul pe o ruta fixa, deoarece, cu o anumita periodicitate, un camion parcurge aproximativ aceleasi rute; acest mod de planificare se numeste rutare statica. Ei au venit cu un concept diferit, intrucat comenzile pot sa difere de la o zi la alta. In plus, pot fi introduse restrictii de timp, de zi, de ora, de tipul marfii etc., in functie de care rutele vor fi optimizate“, explica Dumitru Caranica, director general Glykon.
Se afla in dezvoltare si va fi lansata, in cursul acestui an, o versiune prin care AlgoPlanner se va putea conecta la computerul masinii, printr-un device care este instalat la bordul vehiculului, si de acolo se pot afla informatii diverse, cum ar fi daca vehiculul are o usa deschisa, sau care a fost viteza medie cu care a circulat, daca s-a pastrat temperatura setata etc., iar datele sunt trimise in sistem in timp real.
Sistemul are si o optiune de scanare la incarcare, astfel incat dispecerul poate sti cand a plecat marfa din depozit. Informatia poate ajuta in cazul in care este nevoie sa se stie a cui a fost raspunderea in anumite situatii si, in general, in toate cazurile in care trasabilitatea este esentiala, precum distributie de produse alimentare, sau farmaceutice, dar nu numai.
Ordinea de incarcare vine din comanda, iar datele se afla in softul clientului. Cele mai multe companii tin aceste date in WMS sau ERP. „Daca WMS imi da ordinea de incarcare, aplicatia o preia. Dar mai importante sunt ferestrele orare la care trebuie ca masina sa ajunga la fiecare destinatie in parte. Avem interfete de comunicare cu sistemul clientului in timp real, iar in cazul unei modificari, sistemul intervine si reorganizeaza ruta, optimizand-o cu noile date si recalculand noii timpi de executie si de prezentare la destinatii.“
Sistemul preia automat si continuu datele de la terminalul portabil (industrial sau un simplu telefon mobil, cu Android), sau, in lipsa acestuia, se poate conecta la sistemul de localizare a vehiculului si astfel se poate vedea in orice moment unde este, dar si cat timp sta la fiecare locatie. Iar acestea pot fi dovezi in negocierea cu clientul. „De exemplu, pot documenta cat se sta la fiecare oprire, se poate face o medie a acestui timp si se pot aduce argumente clientului la urmatoarea negociere. Pentru ca degeaba clientul calculeaza o oprire ca fiind de 20 de minute, daca, de fapt, in locatia respectiva se sta mult mai mult, astfel incat respectivul client costa mai mult. AlgoPlanner te poate ajuta sa facturezi pe timp, nu pe kilometru. Timpul este foarte important mai ales pe drumurile din Romania, dar si in cazuri precum livrarea la un client care are ca regula sa te tina o ora in loc de 10 minute.“
Un alt avantaj al solutiei AlgoPlanner este acela ca livrarea poate fi demonstrata. Cu ajutorul unui terminal sau chiar al telefonului mobil, soferul poate face o poza sau poate lua o semnatura care apare imediat in sistem. Astfel, cand se face o cautare in sistem in functie de codul de bare al unui produs ce trebuie livrat, apare imediat toata trasabilitatea sa. In plus, se poate demonstra si daca, de exemplu, produsul a fost refuzat de client, magazinul a fost inchis la ora livrarii, daca cel care trebuia sa primeasca marfa nu a fost acolo sau daca un pachet a fost deteriorat.
Solutia AlgoPlanner are si un algoritm unic de repartizare a costurilor pe client, subcontractanti sau soferi proprii, pe zile sau pe saptamani, informatie ce ajuta la calcularea sumei facturate.
De asemenea, se poate vedea si care este costul unei opriri.

Farmexim, un exemplu de succes
Unul dintre clientii AlgoPlanner este Farmexim. Datele sunt preluate direct din sistemul WMS al clientului, iar modificarile se fac in timp real. „Deci datele sunt introduse in WMS si in functie de acestea si de celalte restrictii intervine AlgoPlanner, care face rutarea. Iar pentru un client cum este Farmexim, care are zeci de rute dimineata, cu zeci de mii de repere, toata planificarea dureaza intre trei si cinci minute. Soferii se logheaza cu telefoanele mobile si au fiecare, pe telefon, ruta de parcurs. Ulterior se mai poate intampla ca un client sa anuleze comanda si marfa ramane in masina, se poate schimba ordinea livrarilor sau pot aparea ambuteiaje pe drum, sau masina sa aiba o pana si atunci trebuie sa vina o alta masina sa preia marfa, lucru care se face tot cu ajutorul sistemului (operatiunea de cross-docking).“ Se mai poate intampla ca, in timp ce o masina se duce catre un client, sa apara un ordin de retragere imediata a unui medicament, care se inregistreaza in sistem ca o colectare de cutii. In acest caz, AlgoPlanner trimite comenzi noi pe ruta soferilor. In plus, daca la aceeasi adresa trebuie ca o masina sa ajunga de mai multe ori, va fi trimisa aceea care este mai aproape si nu neaparat cea care are arondata respectiva zona. „Daca se face o implementare completa a tuturor functionalitatilor AlgoPlanner, toate acestea apar automat, la rutarea dinamica.“
Aici, sistemul genereaza numeroase rapoarte, de la cele legate de statusul livrarii, partea de track&trace sau pozitia masinii. Dispecerul poate urmari vehiculele in timp real, insa sistemul pune in prim-plan rutele care au probleme sau care au pierdut conexiunea. Masina respectiva apare in culoarea gri, apoi rosie, apar avertizarile de antena taiata, iar traseul se face din verde, rosu. „Pe masura ce intarzierea e mai mare, segmentele de drum devin din verde gri si apoi rosii, iar acestea sunt puse in top. Dispecerul vede ce se intampla pe traseu inainte sa isi dea seama soferul.“
In plus, in primele trei luni de utilizare a sistemului, reprezentantii Farmexim au analizat si au realizat, documentat, ca in loc de trei livrari zilnice sunt suficiente numai doua si au redus automat numarul vehiculelor si au avut si alte reduceri de costuri, de operare. Aproape in toate depozitele s-au redus si rutele de lucru. Cei care au cumparat Farmexim au fost impresionati de performantele AlgoPlanner si iau in considerare sa implementeze acest sistem si in alte tari.
Un alt client important a fost Agroalim, unde implementarea pilot, pentru Bucuresti si Ilfov, a durat circa un an, pentru 4.000 de locatii. Unul din avantajele pe care le-a adus acest sistem a fost rapiditatea cu care a reusit sa gaseasca dovezile de livrare in cazul clientilor care intarziau plata facturilor din lipsa acestora. „Daca inainte pentru a gasi un astfel de document dura intre trei zile si o saptamana, cu AlgoPlanner acest lucru se facea printr-un simplu click.“

Costurile se reduc cu 5 pana la 25%
Prin implementarea AlgoPlanner se poate ajunge, teoretic, la reduceri de costuri cuprinse intre 5 si 25%, cu o medie de 15%. Insa reducerea de costuri nu se refera numai la mai putini kilometri parcursi sau mai putin combustibil consumat, ci si la multe costuri ascunse, cum ar fi optimizarea costurilor, de catre clienti, mai ales ca multi nu au instrumentele necesare pentru o analiza obiectiva si negociaza doar costul pe kilometru. „Noi am facut un calcul astfel incat, daca ai o reducere si de 5% din costurile directe si indirecte ale unei masini, AlgoPlanner isi scoate insutit banii. Costul lunar al unui camion in Romania este in medie de 4.500-5.000 de euro, iar 5% reducere inseamna 250 de euro pe luna. Iar costurile cu AlgoPlanner punand costul hartilor, licenta, al abonamentului etc. nu depasesc 80 de euro. Astfel ca diferenta pana la 250 de euro este in buzunarul clientului.“
Pentru acest sistem nu se platesc licente, ci doar abonamente pe fiecare masina inregistrata in aplicatie. „In fiecare luna clientul plateste in functie de cate masini are in sistem. Dar mai exista un cost care se plateste la inceputul proiectului pentru partea de interfatare, care poate dura intre 2-3 saptamani si 3-4 luni, in functie de cat de complexa este interfata.“