Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Producătorul de dispozitive electronice Allview (Visual Fan SRL) a înregistrat, în 2020, o cifră de afaceri de peste 82,75 milioane de euro (404,61 milioane de lei), cea mai mare din istoria de 19 de ani a companiei. Profitul net s-a situat la 4,88 milioane de euro (23,86 milioane de lei), după un an de creștere a vânzărilor pentru echipamentele electronice, dar în care Allview a valorificat și alte oportunități comerciale apărute în relația cu China, pe fondul pandemiei de COVID-19.

Din totalul profitului net, producția de electronice a companiei (telefoane mobile inteligente, televizoare, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi) a reprezentat 1,4 milioane de euro (7,04 milioane de lei), în creștere de aproape 4 ori față de profitul înregistrat de producția de electronice (1,84 milioane de lei) în 2019, arată compania într-un comunicat. Sporirea semnificativă a profitabilității pentru producția de electronice survine unei creșteri constante a cifrei de afaceri din activitatea de bază, cu 20% față de 2019, respectiv 36% față de 2018. Allview a înregistrat creșteri de vânzări pentru întreg portofoliul de produse electronice în 2020, față de anul anterior, între care se remarcă avansul vânzărilor pentru gama IT&C, cu 12%, respectiv pentru televizoare smart, cu 27%. „În pofida climatului economic plin de incertitudini, anul 2020 a fost unul cu rezultate foarte bune pentru Allview. Creșterea cifrei de afaceri și a profitului pentru activitatea noastră de bază, dispozitivele electronice, arată că reușim să intuim tendințele pieței dinamice pe care acționăm, venind cu produse inovatoare, la un raport calitate-preț competitiv,” a declarat Lucian Peticilă, fondator și director general al Allview. Pentru 2021-2022, compania își propune să devină lider pe piața românească de Smart TVs cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat.

La nivel operațional, Allview își propune investiții în dezvoltarea capacităților in-house de creare și implementare a tehnologiilor și de a atrage cele mai bune talente de pe piață pentru a se alătura echipei. Pentru finanțarea planurilor de dezvoltare, Allview pregătește listarea companiei la Bursă, alături de brokerul TradeVille.