Ediția din 2024 a European Digital Summit, organizat de VTEX și Amazon Web Services, la care au participat manageri din industria de retail, a avut loc la o săptămână după Black Friday, astfel că modul cum a decurs evenimentul din acest an a constituit tema unuia dintre panelurile de discuții.
Răzvan Afenduli, managing partner Xpert Beauty, a atras atenția asupra faptului că în România BF a avut loc mai devreme, din cauza alegerilor, „deci și noi a trebuit să avem totul gata mai devreme decât de obicei“. Acesta remarcă faptul că pe piața produselor cosmetice a existat un plus de 20% față de 2023, cu o creștere mai mare a vânzărilor online decât în magazine fizice. 70% din ce vinde compania sunt produse pentru îngrijirea părului, fiind evidentă și la nivel mondial o tendință poate surprinzătoare, aceea de a apela la tratamente pentru păr, din cauza poluării mai mari.
Black Friday a adus creșteri de volume comparativ cu ediția din 2023 și pentru companiile din industria fashion, cu 15%, așa cum a declarat Rodica Bulăceanu, director comercial Humana People to People Romania, companie pentru care creșterea față de anul trecut a fost de 17%. Și, la fel ca în alte domenii, vânzările au crescut mai mult online. Aceasta consideră că rezultatele de Black Friday sunt cu atât mai interesante cu cât a fost un an dificil, mai ales în industria fashion, unde competiția din partea platformelor chinezești a fost puternică, inclusiv pentru magazinele fizice.
Pentru Altex, Black Friday a fost și în 2024 un eveniment reușit, care a generat la fel de mult entuziasm ca în anii trecuți, mai ales online, unde vânzările au crescut mai mult decât în magazine și chiar mai mult decât se estimase, așa cum a declarat Deputy CEO-ulRaul Filip, depășindu-le pentru prima dată pe cele din magazinele fizice „Asta și pentru că noi am fost prevăzători când am făcut previziuni.“
Una dintre preocupările companiei este aceea de a oferi aceeași experiență, aceleași sortimente și aceleași prețuri și în magazine, și online (pe aplicație sau pe site). Iar tehnologia a jucat un rol esențial în succesul campaniilor de Black Friday din 2024, deoarece integrarea soluțiilor a asigurat o experiență coerentă atât online, cât și offline.
Iveco, parte a grupului CNH Industrial N.V., a anunţat lansarea unui însoţitor de bord vocal pentru şoferi, având la bază tehnologia Amazon Web Services (AWS), prin care aceştia vor putea interoga mai multe funcţii şi sisteme instalate, îşi vor putea planifica rutele, vor putea verifica starea tehnică a vehiculului şi vor primi sfaturi utile pentru optimizarea rulării. Noul serviciu vocal, dezvoltat de echipa Iveco Digital cu suportul AWS Professional Services, va putea opera, de asemenea, funcţiile de control ale cabinei, astfel încât conducătorul auto să rămână concentrat la drum.
„Suntem încântaţi de noul serviciu oferit, care stabileşte standarde noi în industria auto”, a declarat Fabrizio Conicella, şeful echipei Iveco Digital. „Împreună cu AWS am reuşit să furnizăm în timp record un serviciu care schimbă fundamental modul în care şoferii vor interacţiona cu vehiculele de acum înainte”.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit