Proiectat ca un port de tranzit, cu un procent de afluire de marfă dedicat în proporție de 66% traficului feroviar și doar 33% pe auto, potențialul portului Constanța poate fi valorificat doar în conexiune cu un sistem feroviar puternic, a afirmat Amedeo Neculcea, directorul general adjunct al Grup Feroviar Român, una dintre cele mai puternice companii de transport feroviar din România, în cadrul evenimentului Constanța Grains & Intermodal Hub, organizat de revista Tranzit în Capitală.

Grup Feroviar Român a acordat tot sprijinul Ucrainei din perspectiva scoaterii cerealelor la Marea Neagră, peste 250.000 t fiind transportate în această perioadă cu ajutorul unei flote dedicate de circa 1.000 de vagoane. Problema se pune odată ce aceste vagoane ajung în port, acolo unde sistemele logistice nu sunt suficient de corelate și timpul de așteptare până să se intre la operare este, în medie, de câteva zile. Oficialul GFR a precizat că „slăbiciunea sistemului feroviar s-a văzut în acest an în momentul în care a trebuit să transportăm cantități mai mari“.

Dacă din Dornești în Constanța avem un timp de tranzit mediu de 50 de ore, odată ajunși în port mai stăm circa 60 de ore până când vagoanele sunt luate în primire pentru descărcare. De când sunt luate în primire, descărcarea se face în 24 de ore maxim. Acestea sunt valori medii“, a explicat Amedeo Neculcea.

Reabilitarea celor 97 de linii va reduce presiunea pe lanțul logistic

Oficialul GFR crede că este un potențial uriaș de îmbunătățire a verigii logistice în portul Constanța, mai precis între stația de sosire și dana de descărcare. De altfel, potrivit unui studiu referitor la infrastructura din port realizat recent de Consiliul Concurenței, în zona Complexului feroviar Palas-Port Constanța, infrastructura feroviară publică se află într-o stare necorespunzătoare. Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România a tras un semnal de alarmă și în ceea ce privește închiderea mai multor linii de cale ferată din cadrul portului, ceea ce are un impact financiar asupra costurilor de transport. În mai, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că Executivul a alocat 200 de milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru a revitaliza infrastructura feroviară din Portul Constanța.

Sperăm totuși ca cele 97 de linii care vor fi date în exploatare ne vor scuti măcar să mai stăm cu trenurile în amonte de stația Palas, de stațiile din portul Constanța. Atunci vom avea o fluență mult mai bună dinspre locul de încărcare către port , iar în ultima verigă, capacitățile de descărcare care se vor mări, vor da rezultate pe întregul rulaj al vagonului. Dacă nu facem aceste îmbunătățiri, parcul de vagoane, oricât de mare ar fi, nu va fi suficient pentru a face față cu succes solicitărilor clienților noștri, respectiv vecinilor din Ucraina“, a mai spus oficialul Grup Feroviar Român în cadrul dezbaterii Constanța Grains & Intermodal Hub 2022.

Divizia digitală a Grup Feroviar Român (GFR) a lansat Synopsis, aplicație care integrează o foarte mare parte din sistemele dezvoltate și implementate până acum de GFR, pentru a oferi imaginea operațională de ansamblu în timp real și a sprijini procesul decizional.

Aplicația centralizează mai multe categorii de informații esențiale pentru operatorii de transport feroviar, transpuse deja în sistemele digitale românești care integrează procese precum: Circulația trenurilor (INFO RU – aplicație CFR), Monitorizarea vagoanelor (INFOR GFR și Shunting Expert – aplicații GFR), Comandarea personalului de deservire a trenurilor (CPDT – aplicație GFR), Încheierea electronică a contractelor de transport (STE – aplicație GFR), Programarea trenurilor (aplicație a GFR care comunică cu Atlas RU a CFR); Estimarea derulării circulației până la destinație (ETA Expert, aplicație GFR).          

Prin integrarea tuturor acestor informații, Synopsis oferă rapoarte în timp real cu privire la trenuri, locomotive, vagoane, personal, trasee, scrisori de trăsură, printr-o interfață simplă și intuitivă, cu informații precise și elocvente (tabele, hărți, grafice de circulație, rute, etc). Aplicația reduce substanțial timpul și efortul de colectare și centralizarea informației, venind astfel în sprijinul procesului decizional din departamentul Exploatare sau la punctele de lucru, precum și la nivelul întregului corp managerial.

„Rapiditatea și corectitudinea deciziilor sunt doi factori esențiali pentru activitatea GFR, pentru că influențează deplasarea a zeci de mii de tone de marfă în fiecare zi și garantează, în cele din urmă, faptul că ne îndeplinim angajamentele asumate față de clienții și partenerii noștri”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul Grupului GRAMPET – Grup Feroviar Român.

Începând cu 2005, GFR a lansat deja peste 25 de aplicații personalizate ce contribuie la îmbunătățirea operațiunilor derulate la nivel regional. Prin lansarea aplicației Synopsis, compania „marchează intrarea în etapa de maturitate a digitalizării proceselor.“

Amedeo Neculcea, director general adjunct al Grup Feroviar Român, spune: „Una dintre marile provocări ale domeniului feroviar a fost dintotdeauna găsirea unei modalități prin care să poți ști cu precizie, în mod facil și în orice moment, toate informațiile despre un anumit tren. Chiar dacă aceste informații se regăseau în diverse sisteme digitale, lipsea viziunea sinoptică, consolidantă. Synopsis este cea mai interconectată aplicație (utilizează date ce provin din 9 sisteme și transmite către 3) și suportă prelucrarea unui volum foarte mare de informație, pentru a genera rapoarte precise și utile. Mulțumesc tuturor inginerilor (din GFR, Institutul de Tehnică de Calcul, INFORMATICA FEROVIARĂ și CFR) care au creat aceste aplicații informatice fără de care sistemul Synopsis nu ar fi atins nivelul de complexitate pe care îl are acum”.

Amedeo Neculcea

Lansat la finalul săptămânii trecute, Synopsis este al treilea concept digital realizat integral de echipa GFR, după ETA Expert (care estimează în timp real momentul sosirii trenurilor la destinație) și Trasa Expert (un sistem menit să îmbunătățească proiectarea traselor ideale și capacitatea alocată trenurilor de marfă).

GFR dedică în mod constant resurse umane şi financiare pentru proiecte de inovaţie şi tehnologie, căutând să ofere clienţilor săi o experienţă adaptată la cerințele pieței. Aplicațiile sale îmbină talentul inginerilor GFR cu knowhow-ul personalului feroviar, pentru a genera platforme integrate și ușor de folosit care simplifică și eficientizează activitățile din plan operational și comercial. Printre ele se mai numără Scrisoarea de Trăsură Electronică, care oferă acces la datele comerciale și tehnice privind vagoanele ce se încarcă și asistență la întocmirea contractelor de transport (lansată în 2017) și Comenzi Feroviare (2012), ce asigură accesul web al clienților la procesul de comandare și asigurare a vagoanelor goale.