Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În ultimii cinci ani numărul amenzilor pentru nerespectarea Legii salariului minim în Germania a crescut de trei ori. Se pare că în logistică și transport angajatorii care nu respectă MiLoG – minim 9,50 euro/oră – sunt tot mai mulți.

Numărul încălcărilor Legii salariului minim – MiLoG – în transport și logistică a crescut masiv în ultimii ani, după cum arată cifrele Autorității de Control Financiar privind angajările ilegale. Astfel, în termen de cinci ani, numărul amenzilor emise s-a triplat, dacă în 2016 erau emise 148 de amenzi pentru încălcarea MiLoG, iată în în 2020 numărul a fost de 490. Datele au fost transmise de către Ministerul Federal al Transporturilor într-un răspuns către Dr. Christian Jung și alți colegi ai grupului parlamentar FDP (Partidul Liber Democrat). Se pare că numărul amenzilor a crescut de la an la an. Ministerul atrage atenția că abaterile de la lege pot fi sancționate cu amenzi de până la 500.000 de euro. Salariul minim în Germania este de 9,50 euro/oră. „Sunt esențiale controale eficiente și, mai presus de toate, suficiente“, a declarat parlamentarul Dr. Christian Jung. „Este important să proiectăm în mod corespunzător condițiile de lucru ale șoferilor și să facem profesia mai atractivă“.