Transportatorii nu pot fi taxaţi de două ori: o dată pentru amnistie și o dată pentru directiva detașării. Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului, Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor și Ministerului Transporturilor să închidă subiectul reîncadrării diurnei ca venit salarial prin adoptarea unei amnistii fiscale și să consulte industria de transport rutier cu privire la transpunerea în legislația românească a Directivei 1057/2020 privind detașarea conducătorilor auto.
Potrivit prevederilor Pachetului Mobilitate 1, începând cu 2 februarie 2022 se va aplica directiva detașării pentru operațiunile de cabotaj și pentru cele de cross-trade peste numărul exceptat (două operațiuni). Totodată, diurna va continua să fie utilizată pentru transporturile bilaterale dintre România și alte state membre UE, dar și pentru orice alte operațiuni de transport rutier internațional de mărfuri din afara Uniunii.
Autorităţile române trebuie să stabilească un mod de implementare realist al prevederilor europene, care să aibă în vedere menținerea competitivității cărăuşilor români la nivel european să nu aibă abordări legate de aspecte nerealizabile.
Una dintre variantele vehiculate ca „soluție” pentru viitor, care să meargă la pachet cu amnistia fiscală, a fost reducerea plafonului sumei neimpozabile de la 2,5 la 1,5 ori suma aferentă fiecărei țări (conform HG 518/1995 este de 35 euro/zi), de la 87,5 euro/zi la 52,5 euro/zi. Propunerea are însă doar aspecte negative, întrucât afectează diurna ca și concept general și nu aduce nicio garanție că istoria nu se va repeta, iar aceste sume să fie din nou reîncadrate ca venit salarial.
S-a mai vorbit despre stabilirea unui minim de activitate ca procent din activitatea totală legată de România. Întrucât balanță comercială a ţării noastre a fost negativă în ultimii 30 de ani, măsura doar ar sacrifica o parte din industria românească de transport rutier și implicit ar duce la scăderea semnificativă a exportului de servicii de transport rutier. În plus, nu are legătură cu modul de aplicare al directivei detașării din februarie 2022.
Ultima variantă vehiculată a fost impozitarea diurnei ca venit de natură salarială pentru cea acordată peste valoarea a 3 salarii brute de încadrare. Astăzi ar însemnă că la un salariu minim brut de 470 euro, diurna neimpozabilă neacordată poate fi până la 1410 euro. Diferența este foarte mare față de situația pieței din acest moment și nici măcar nu rezultă dacă satisface aplicarea directivei detașării din februarie 2022.
Aceste abordări nu sunt viabile, pentru că nu țin cont de directiva detașării și nici de practicile altor state UE – Polonia, Ungaria, Lituania, Bulgaria etc. – cu operatorii cărora românii sunt în directă concurenţă.
UNTRR aminteşte că Pachetul Mobilitate 1, care a intrat în vigoare din 20 august 2020, va avea un efect negativ puternic asupra cărăuşilor români și asupra României, cu consecințe economice majore. Potrivit unui studiu KPMG, Pachetul Mobilitate 1 generează costuri anuale de aproape 1 miliard de euro pentru transportatorii rutieri români și o pierdere anuală de venituri de 524 milioane euro.
Transportul rutier este unul dintre cele mai competitive și mai importante sectoare economice ale României, doar în ultimii 4 ani având o contribuție la exportul de servicii de peste 22,3 miliarde euro. La nivel european, România este a 8-a piață de transport rutier din Uniunea Europeană și se poziționează pe locul 3 în UE la operațiunile de transport rutier internațional de tip cross-trade (10,5%) și cabotaj (8.2%), după Polonia și Lituania, deși suntem de-abia a 15-a economie ca mărime din UE. Transportul rutier generează circa 5% din PIB al României și angajează peste 350.000 de persoane.
România ar trebui sa aplice directiva detașării din februarie 2022, dar nu ar fi prima si probabil nici ultima directivă care nu ar fi aplicată la timp, având în vedere că în momentul de față sunt deschise 112 proceduri de infringement împotriva României, din care 5 pe Mobilitate și Transport, 3 deschise în 2020 și una anul acesta.
În România, procentul contribuțiilor și taxelor față de suma netă plătită ca salariu este de aproximativ 75%. Astfel, pentru fiecare echivalent în lei a 1.000 euro, contribuțiile, asigurările de sănătate, șomaj și impozitul reprezintă aproape 750 euro.
Autoritățile se uită la același lucru din alt unghi și pentru a da senzația contribuabililor că taxele sunt mici în România, spun că per total contribuțiile, asigurările de sănătate, șomaj și impozitul reprezintă circa 42% din brut, susţine UNTRR. Astfel, „autoritățile, fără să greșească matematic, arată că 750 euro înseamnă doar 42% din 1.750 euro (1000 euro net și 750 euro taxe). Măcar în fața partenerilor de dialog din Europa de Vest ar trebui să arate că taxele reprezintă 75% din suma netă plătită angajaților”.
Industria de transport rutier nu poate fi taxată de 2 ori – o dată pentru amnistie și o dată pentru directiva detașării. UNTRR solicită Guvernului, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor, Ministerului Transporturilor și Parlamentului să țină cont de toate aceste aspecte în transpunerea Directivei 1057/2020 și să se consulte cu industria de transport rutier din România, pentru a menține competitivitatea acesteia la nivel european, deja profund afectată de aplicarea prevederilor discriminatorii ale Pachetului mobilitate 1. Totodată, UNTRR solicită aplicarea unei amnistii fiscale pe subiectul reîncadrării diurnei ca venit salarial.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit