Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Producătorul român de cosmetice, Farmec a anunțat joi că va investi peste 40 de milioane de euro într-o nouă unitate de producție în comuna Apahida, în nord-vestul județului Cluj, și va reloca cea mai mare parte a operațiunilor de producție din municipiu.

Investiția va dubla capacitatea de producție a companiei și va crea circa 100 de noi locuri de muncă, a precizat compania într-un comunicat de presă.

În prezent, cea mai mare parte a activităților de producție ale companiei Farmec sunt concentrate în apropierea zonei centrale a orașului Cluj-Napoca, pe strada Henri Barbusse nr. 16, însă unele produse, inclusiv gama sa de deodorante, sunt fabricate în Dezmir, comuna Apahida. Farmec își propune relocarea întregii producții în Dezmir, iar actualul sediu din Cluj-Napoca urmând să funcționeze ca spațiu de birouri (clădire administrativă).

Investiția este estimată la 40 de milioane de euro, dintre care 24 de milioane de euro vor fi folosite pentru finanțarea construcției de la zero a unui centru de producție de 17.700 mp pe o suprafață totală de 24.400 mp, în timp ce 16 milioane de euro vor fi alocate echipamentelor.

„Relocarea etapizată a producției în următorii ani în Apahida reprezintă o decizie istorică pentru Farmec și, odată cu ea, preconizăm o evoluție pozitivă a rezultatelor financiare. Noua investiție va contribui la dezvoltarea economiei locale și naționale, la bunăstarea locuitorilor din zonă, la asigurarea unui mediu de lucru la cele mai înalte standarde pentru angajații noștri și la creșterea sustenabilității, prin dotările pe care le vizăm. Având în vedere balanța comercială puternic negativă în sectorul cosmeticelor, cauzată de importuri masive, și valoarea adăugată pe care Farmec o aduce pentru economia și brandul de țară al României, suntem încrezători că vom avea sprijinul autorităților în demersul nostru de a susține o creștere economică de durată a țării.”,

a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Potrivit companiei, pentru a asigura finanțarea parțială a noii fabrici, Farmec a demarat demersurile pentru obținerea unui ajutor individual din partea statului român.

Construcția noii unități de producție este planificată să înceapă anul viitor, urmând să fie finalizată în decurs de trei ani. Fabrica va dispune de o tehnologie de ultimă generație, cu un grad ridicat de automatizare a fluxului de producție, ceea ce va genera costuri mai mici și va eficientiza proceselor de producție. De asemenea, proiectul include instalarea de panouri fotovoltaice, folosirea pompelor de căldură și a altor echipamente industriale cu consum scăzut de energie, precum și prin sisteme moderne de colectare, tratare și epurare a apei industriale și menajere.

Farmec își propune un model de producție cu accent pe economia circulară, contribuind semnificativ la reducerea cantității de energie utilizată și la reducerea, refolosirea și reciclarea deșeurilor de ambalaje.

Rețeaua Farmec deține opt magazine în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și alte 20 de magazine Gerovital în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Iași, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș.