Schmitz Cargobull a câștigat două premii de imagine „Best Brand“, ambele la categoria Remorci, pentru caroseria frigorifică și pentru semiremorca-prelată, și s-a clasat pe locul al doilea cu agregatul frigorific propriu, care a fost vândut până acum în peste 15.000 de unități, și cu basculantele sale. Distincțiile au fost acordate pe baza votului a circa 7.700 de cititori ai publicațiilor „Fernfahrer”, „lastauto omnibus” și „trans aktuell”.
Președintele Consiliului director al companiei, Andreas Schmitz, s-a arătat încântat să primească aceste premii, considerând că ele reprezintă o recunoaștere a muncii echipelor de cercetare și dezvoltare, producție și vânzări, și un semnal că inovațiile și serviciile sale sunt bine primite de piață.
Este pentru a 25-a oară când cititorii revistelor din grupul ETM votează pentru acordarea de premii unor vehicule comerciale, iar câștigătorii celor 29 de categorii au fost aleși din circa 210 de mărci, în colaborare cu DEKRA și sub supravegherea unui notar, ceea ce face ca aceste distincții chiar să fie un barometru important din industria auto.
În 2021 Schwarzmüller aniversează 150 de ani de activitate și, pentru a marca acest eveniment, organizează o tombolă la care participă automat toți cei ce achiziționează, în perioada 1 mai-1 august 2021, un vehicul nou produs de compania austriacă. Numărul de bilete de loterie va fi egal cu numărul de astfel de vehicule.
Tombola va avea loc în octombrie, iar în urma ei se poate câștiga unul dintre cele trei modele Schwarzmüller: o semiremorcă basculabilă din oțel Hardox, cu trei axe și volum util de 25 m3, noua Power Line sau un container de la Hüffermann.


02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit