Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În competiția International Trailer Award (ITA), fosta Trailer Innovation, din al cărei juriu face parte și revista Tranzit, s-au înscris la categoria Caroserie opt producători, cu 11 soluții.

Unul dintre ei este D-Tec Products, care a concurat cu D-Tec Flexliner, ce permite utilizarea eficientă și sigură a unei basculante pentru fier vechi. Pentru companiile care fac transport de fier este important să existe cât mai puține curse fără încărcătură, iar producătorul le ajută în acest demers, ceea ce scade și amprenta de CO2. Deoarece deșeurile pot fi transportate la fabricile de oțel, iar bobinele, la retur, fără ca nișa pentru bobine să întrerupă structura șasiului, cu ajutorul a două structuri poziționate pe podeaua benei, care aduc și avantajul rezistenței la torsiune a șasiului și stabilității la basculare, chiar și atunci când fierul vechi este distribuit inegal.

Alături de acest avantaj, cuva bobinei are posibilitatea de a găzdui patru bobine, ceea ce face posibil transportul unei bobine suplimentare sau realizarea unei distribuții optime a greutății.

Deșeurile de fier se vor bloca mai puțin în partea din spate a benei comparativ cu soluțiile convenționale cu o bobină bine integrată în podea, iar faptul că riscul de blocare a fierului vechi este mai mic îmbunătățește siguranța în timpul basculării. În ceea ce privește transportul în siguranță al bobinelor, în funcție de configurația acestora, pot fi utilizate diferite poziții ale lor pentru a optimiza distribuția sarcinii.