Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Românii fac peste 32 milioane de vizite la mall în fiecare lună, din care aproape 30% în București, potrivit celor mai recente date colectate de Brand Management, liderul pieței românești de comunicare indoor și prima companie de profil cu acoperire națională. Cele mai multe vizite, atât la nivel național, cât și în capitală, sunt făcute de către femei, care merg la mall în procent de 57%. Iar cel mai activ segment de vârstă este generația Millennials (cei născuți între 1981 și 1996). Consumatorii cu vârsta cuprinsă între 26 și 45 de ani reprezintă 53% din totalul de vizite, în timp ce Generațiile Z (18-25 ani) și X (45-55 de ani) constituie fiecare câte 23%.

„Mersul la mall este un comportament social la noi în țară. După perioada pandemiei, oamenii au revenit în centrele comerciale avizi în primul rând de socializare. Cifrele se compară acum cu cele din 2019, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Deși este posibil ca valoarea bonului să stagneze anul acesta, din cauza inflației, numărul vizitelor în centrele comerciale va rămâne constant sau își va păstra tendința de creștere”, este de părere Georgian Drăghici, director comercial Brand Management.

În anii 1980, la nivel global, oamenii își făceau cumpărăturile la mall în proporție de peste 50%. De atunci centrele comerciale au devenit un simbol al consumerismului și principalele locuri din care se aprovizionau comunitățile urbane. În 2020 consumatorii s-au adaptat la cumpărăturile online și au grăbit astfel procesul digitalizării, ceea ce a dus la concluzia că epoca mall-urilor a apus. Dar nu este așa, deoarece ele s-au adaptat noilor nevoi ale consumatorilor.

„Mall-urile se transformă în spații care oferă nu doar magazine ci și experiențe și distracție. Cu scopul de a atrage branduri nativ digitale, centrele comerciale vor deveni, la rândul lor, destinații în traseul consumatorului, pentru o abordare holistică.”

„Noile tendințe care se anunță în străinătate includ servicii de pick-up pentru comenzile online, shopping cu programare, formate noi de magazine precum pop-up shops, micro-magazine, shopping experiențial și abordări cât mai personalizate. Și în România mall-urile se adaptează la nevoile consumatorilor. În ultimii ani s-au lansat tot mai multe magazine de prezentare pentru produse care se comercializează preponderent online (emag.ro, epantofi.ro, Notino.ro) dar și showroom-uri auto (Mooncity E-Mobility Lounge, Tiriac Auto, Porsche România). În același timp, brandurile înțeleg valoarea unei campanii digitale alăturate uneia offline, cu afișaje poziționate strategic în calea cumpărătorului, chiar înainte de momentul achiziției”, mai arată Georgian Drăghici.