Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele de transport rutier de marfă pentru importurile și exporturile Franța-Marea Britanie

Tarifele de transport rutier între Franța și Marea Britanie au continuat să scadă în trimestrul al patrulea din 2024, așa cum reiese din barometrul realizat de Upply, Ti și IRU (Upply – Market insights). Cele din contracte pe direcția Franța-Marea Britanie au scăzut cu 8,2% față de trimestrul precedent, de la 1.821 de euro (3,05 euro/km) la 1.671 de euro (2,81 de euro/km), și cu 7,8% față trimestrul al patrulea din 2023, când au fost de 1.812 euro. Tarifele spot au scăzut cu 6,3% față de trimestrul precedent, de la 1.896 de euro (3,18 euro/km) la 1.776 de euro (2,99 de euro/km) și cu 3,6% față de anul anterior, când erau de 1.843 de euro (3,10 euro/km).

Pe sensul celălalt, tarifele din contracte au crescut ușor, cu 0,6%, față de trimestrul anterior, de la 1.085 de euro (1,68 de euro/km) la 1.091 de euro (1,69 de euro/km), dar sunt cu 3,9% mai mici decât în trimestrul al patrulea din 2023, când erau de 1.135 de euro (1,75 de euro/km). Iar tarifele spot dintre Marea Britanie și Franța au scăzut cu 0,9% față de trimestrul anterior, de la 1.080 de euro (1,68 de euro/km) la 1.071 de euro (1,65 de euro/km), și cu mult mai mult, 6,9%, față de anul anterior, când erau de 1.150 de euro (1,77 de euro/km). Una dintre cauzele acestor scăderi este faptul că o perioadă care în mod normal este de vârf de data aceasta a fost slabă.

Exporturile totale de bunuri ale Marii Britanii au scăzut ușor, cu 0,1 miliarde de lire sterline (0,4%), iar cele către țări din afara UE mai mult, cu 0,7 miliarde de lire sterline (4,6%). În schimb au crescut exporturile către UE, cu 0,6 miliarde de lire sterline (4,1%). În octombrie 2024, importurile din UE le-au depășit pe cele din țările terțe cu 4,4 miliarde de lire sterline, în timp ce exporturile către UE au fost cu doar 0,1 miliarde de lire sterline mai mari decât exporturile către țări din afara UE. Franța s-a clasat pe locul al patrulea ca partener comercial al Regatului Unit în patru trimestre, până în trimestrul al doilea din 2024, cu 6,0% din comerțul total al Marii Britanii. Dar din octombrie 2023 până în octombrie 2024 exporturile au scăzut cu 6,6%, în timp ce importurile de bunuri din Franța au scăzut cu 8,8% față de aceeași perioadă a anului precedent. Franța rămâne un partener comercial cheie în Marea Britanie, dar volumele tranzacțiilor au scăzut, ceea ce se vede în tendința de scădere a ratelor de la un trimestru la altul.

În ceea ce privește costurile, comparativ cu 2023 motorina din Marea Britanie s-a ieftinit cu 9,8% și nu a existat nicio modificare imediată a taxei pe combustibil anunțată în bugetul de toamnă. Potrivit sondajului anual al Asociației de Transport Rutier, costurile totale de operare, inclusiv combustibilul, au crescut cu 3,51%.

În Franța costurile cu motorina au scăzut cu 11,2% față de 2023, reprezentând acum între un sfert și o treime din costurile de operare ale unui camion. Deci costul cu combustibilul a fost în scădere în ambele direcții în transportul dintre Franța și Marea Britanie, iar el este în general inclus în tarife, de aici și scăderea de prețuri de transport în trimestrul al patrulea din 2024.

Începând cu aprilie 2025, costurile operaționale din Marea Britanie vor crește însă în urma anunțurilor din bugetul de toamnă, deoarece taxa pentru vehiculele grele va crește la 597 de lire sterline, iar fondul rutier la 580 de lire sterline, suma lor fiind cu 3,6% mai mare decât anul trecut și cu 110% mai mare decât în august 2023, când taxa pentru vehicule grele nu era aplicată.

În plus, guvernul britanic a amânat faza finală a modelului său de operare din frontiere (BTOM), privind declarațiile noi de siguranță și securitate pentru importuri, de pe 31 octombrie 2024 până la 31 ianuarie 2025, invocând probleme de pregătire a tehnologiei necesare. Dar întreprinderile care depun deja declarații pentru importurile din afara UE sunt încurajate să înceapă mai devreme. În plus, controalele la frontieră asupra unor importuri de fructe și legume din UE cu risc mediu sunt amânate până la 1 iulie 2025, iar controalele asupra produselor cu risc scăzut au fost anulate în întregime pentru a evita potențialele penurii și creșteri de prețuri. Noua măsură va crește probabil sarcina administrativă a întreprinderilor, deoarece documentele suplimentare și dificultățile logistice ar putea reduce capacitatea pe această relație, crescând tarifele.

Din analiza Upply/TI/IRU mai reiese că, deși costurile, în special combustibilul, au împiedicat creșterea tarifelor, pe termen lung vom asista la o creștere. În Marea Britanie în toate sectoarele companiile se pregătesc pentru scumpiri, care ar putea duce la scăderea cheltuielilor de consum, în special în comerțul cu amănuntul și industria ospitalității. De aceea volumul bunurilor tranzacționate ar putea scădea, ceea ce ar reduce presiunea asupra tarifelor de transport pentru importurile din Marea Britanie, deoarece ar intra mai puține bunuri în țară. Cu toate acestea, cererea consumatorilor din Franța se află în ușoară redresare. În 2025, FMI estimează că exporturile franceze vor crește cu 2,7%, iar importurile cu 1,8%.

O potențială redresare a cererii consumatorilor din Franța ar putea stimula tarifele de import în Franța în 2025, în timp ce costurile mai mari și operațiunile și controalele de la frontieră pot crește tarifele pentru importurile din Marea Britanie.

Începând cu 30 aprilie 2024, Regatul Unit va deschide posturi de inspecție la frontieră (BCP) pentru inspecția produselor de origine animală, plantelor și produselor vegetale din UE care prezintă risc mediu și va introduce o taxă comună de utilizare, cum se prevede în Modelul Operațional al Țintelor Frontaliere (BTOM). Taxa se va aplica importurilor de produse de origine animală, plante și produse vegetale care intră în Marea Britanie prin portul Dover sau Eurotunnel și care sunt eligibile pentru controale la un BCP administrat de guvern.

Taxa va fi aplicată importurilor menționate indiferent dacă ele au fost sau nu selectate pentru o verificare fizică la un BCP desemnat și este percepută firmei care a notificat importul în IPAFFS.

Tarifele percepute de la 30 aprilie 2024 pentru fiecare linie de transport de marfă sunt de 10 lire/linie de transport pentru importul și tranzitul produselor de origine animală (POAO) cu risc scăzut, 29 de lire pentru importul și 10 lire pentru tranzitul produselor animale cu risc mediu și risc ridicat și pentru plante și produse vegetale cu risc ridicat. Iar pentru plante și produse vegetale cu risc scăzut nu se plătește taxă.

Costul maxim pentru un Document Sanitar Comun de Intrare (CHED) este limitat la cinci linii de transport de marfă, chiar dacă există mai mult de cinci în CHED – o linie de transport de marfă este o serie de mărfuri cu același cod. Deci CHED cu risc mediu și ridicat vor avea de plătit maximum 145 de lire sterline, iar cele cu risc scăzut și tranzitele POAO vor fi limitate la 50 de lire.

Pentru a se asigura că întreprinderile se pot adapta la aceste modificări, primele facturi digitale vor fi emise 12 săptămâni mai târziu, cu arierate pentru costurile suportate începând cu 30 aprilie 2024. După aceea, facturile digitale vor fi emise lunar. Detalii suplimentare privind modul de gestionare a taxei, inclusiv procesul privind modul și momentul facturării importatorilor și sprijinul acordat întreprinderilor pentru plata taxei vor fi stabilite până la 30 aprilie 2024.

Taxa comună de utilizare se adaugă la alte taxe de inspecție percepute de Autoritatea Portuară pentru Sănătate și/sau Serviciul de Sănătate a Animalelor și Plantelor și va fi la latitudinea porturilor comerciale/private să își stabilească propria structură de taxe și tarife pentru comercianții care utilizează serviciile lor.

Impactul taxei comune de utilizare asupra firmelor va fi revizuit lunar și trimestrial, iar tarifele vor fi actualizate anual.

Mai multe informații despre taxa comună de utilizare pot fi găsite pe Gov.UK.