Operatorul de rețele electrice 50Hertz are un depozit în Rostock unde stochează cabluri ce se folosesc în largul mării. În cazul deteriorării unei linii de transmitere a energiei electrice din larg, aceste cabluri trebuie livrate rapid la locul incidentului, iar astfel de operațiuni sunt realizate de compania Krebs Korrosionsschutz GmbH, folosind ModulMAX SP-E în versiune autopropulsată, cu opt anvelope viratoare electronic.
Unul dintre cablurile de înaltă tensiune încolăcite în poziție orizontală a trebuit transportat recent de la depozit la dig pentru a fi încărcat apoi pe navă de către o macara mobilă. În plus față de cele 36 de axe ale flotei sale Cometto SPMT, Krebs are un nou as în mânecă, pentru încărcături cu lățime de 3 m: Faymonville ModulMAX SP-E cu opt anvelope pe axă.
În varianta cu șase axe, modulul greu autopropulsat cu virare electronică estre ideal pentru acest tip de transport, datorită înălțimii foarte mici a ușii halei – trecere care s-a făcut în cea mai mică treaptă de viteze și cu mare precizie, deoarece între încărcătură și partea de jos a ușii erau doar 6 cm.
Modului este propulsat de un pachet conceput pentru până la 48 de axe, deci boghiul cu șase axe nu reprezintă o mare provocare. Totuși, soluția unică de la Cometto (compania din cadrul Faymonville care este responsabilă pentru producerea și servisarea vehiculelor modulare autopropulsate) cu două motoare face posibilă în orice moment adaptarea pachetului de putere la sarcina de transport reală și la combinația de vehicule.
Șoferul decide dacă vrea să opereze pachetul de putere cu unul sau cu două motoare, iar pentru acest cablu s-a ales motorul B cu 186 kW, astfel încât și consumul de combustibil să fie mic și motorul să opereze la temperatura corectă.
Datorită virării electronice multi-direcționale și compensării de 650 mm a axei, a fost ușor să se transporte cabluri de 60 t cu diametru de 6 m și înălțime de 6,25 m până la locul de încărcare, unde aștepta macaraua mobilă, iar echipamentele de la Faymonville se poate spune că au sprijinit și de această dată parcurile eoliene din larg ale Germaniei.
02.10.2020
Ultimul număr: Septembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit