Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

La fel ca în 2021, șapte firme de transport din România au avut în 2022 pierderi mai mari de un milion de euro, în condițiile în care în 2020 au fost zece, iar în 2019, opt. Teuer (-4,32 de milioane de euro) continuă să fie liderul acestui clasament, cu o pierdere ceva mai mică decât în 2021, urmat de Carrion (-3,64 de milioane de euro), care în 2021 a avut un mic profit, de 34.349 de euro, dar în rest a avut pierderi mari în fiecare an din 2018 încoace, culminând cu cea de 15,32 de milioane de euro din 2019. Vos Logistics Cargo (-1,80 de milioane de euro) și Gartner Eurotrans (-1,74 de milioane de euro), care în 2021 au fost pe locurile al 13-lea, respectiv al 7-lea în topul pierderilor, au avut pierderi în fiecare an din 2019 încoace, EPA Transport a fost pe profit în 2020, dar în rest a avut pierdere în ultimii ani, iar în 2021 a fost chiar în Top 10 după pierderi, Icirual 2003 a avut profit în 2019, dar în rest pierderi și în 2021 a fost pe locul al 4-lea în acest top, iar Maur a avut profit în fiecare dintre cei patru ani anteriori.

Alte cinci firme au avut pierderi de peste 500.000 de euro, dintre care Transporturi Auto a avut pierderi în fiecare dintre cei patru ani anteriori, Interliner Transport în toți ultimii cinci ani, cu excepția lui 2019, Mig Plus Spedition & Transport a avut pierderi în 2020 și 2021, iar Jorge & Estefan Transportes și Bolintis Grup au fost pe profit în cei patru ani anteriori. Transporturi Auto a fost singura dintre aceste cinci firme care a fost în topul pierderilor și în 2021, pe locul al 11-lea.

Pierderi de peste 100.000 de euro au avut alți 16 operatori, de peste 50.000 alți șapte și de peste 10.000 de euro alți șase.

Printre firmele care s-au „salvat“ în 2022 din acest clasament se numără ocupanta locului al 2-lea din 2021, Dumagas, care a obținut în 2022 un profit de 95.891 de euro, Dunca, ocupanta locului al 10-lea, care a avut în 2022 profit de 66.301 euro, Benga Autologistics, care a fost pe locul al 12-lea în 2021, dar a avut profit de 13.567 de euro în 2022, Tradisa, care a fost pe locul al 19-lea în 2021 și a avut profit de 100.890 de euro în 2022, și MCA Invest Industrial a fost a 20-a în 2021 și a avut profit de 24.667 de euro în 2022.

Dintre firmele din Top 30 după pierderi, cele mai mari cifre de afaceri le au Vos Logistics Cargo (103,53 de milioane de euro), urmată de Carrion (55,39) și Gartner Eurotrans (40,74). În ceea ce privește activele totale ale firmelor din Top 30 după pierderi, cele mai mari aparțin Vos Logistics Cargo (25,85 de milioane de euro), Carrion (17,03) și Teuer (16,18).

Primele 500 de firme românești de transport în funcție de cifra de afaceri au avut în 2021 un total de 5,06 miliarde de euro, față de 4,22, cât au avut aceleași firme în 2020. Asta în timp ce primele 500 de firme din clasamentul pe 2020 au avut în total 4,44 de miliarde de euro.

20,71% din această sumă a fost obținută de primele 20 de firme după cifra de afaceri, care au totalizat 1.049.108.025 de euro (față de 922.297.846 de euro aceleași firme în 2020), în timp ce în 2020 primele 20 de firme au reprezentat 21,83% din primele 500, în 2019 21,30%, iar în 2018, 24,28%. Cu alte cuvinte, o scădere de la an la an a ponderii primelor 20 de firme în totalul primelor 500, cu excepția lui 2020.

Prezențe noi în Top 20 după cifra de afaceri au fost în 2021 Rin Trans Activ (pe locul al cincilea, cu 67,81 de milioane de euro, față de 8,49 în 2020, deci aproape +700%, cea mai importantă creștere dintre primele 20 de firme), Lincor Trans (pe locul al 8-lea, cu 48,69 de milioane de euro în 2021, în creștere cu 60% față de 2020), Internațional Lazăr Company (pe locul al 10-lea, cu 41,14 milioane de euro, față de 29,07 în 2020, când bătea oricum la poarta Topului de pe locul al 21-lea) și, pe locurile 17-20, J.T Grup Oil (34,96 de milioane de euro în 2021 și 26,16 în 2020), Routier European Transport (34,85/26,23), Total NSA (34,83, față de 28,82) și Filip (34,82 de milioane de euro în 2021 și 27,77 de milioane de euro în 2020).

Iar firmele care au fost în 2020 în Top 20 dar nu se regăsesc și în 2021 sunt Truck Rom Internațional, Vos Logistics Bulk, Lagermax Autotransport, Dumagas Transport, Mega Trucking Timișoara, Logistic E Van Wijk și Binar Speed Exclusive.

Podiumul clasamentului s-a modificat față de 2020 prin coborârea liderului, Carrion, de pe primul pe al 7-lea loc, și de la 96,70 la 63,51 milioane de euro. Firma de origine spaniolă are cea mai mare scădere a cifrei de afaceri dintre primele 20, comparativ cu 2020 (-34%), pe fondul unei scăderi de aproape patru milioane de euro a activelor, de la 20,55 la 16,57 de milioane de euro, după ce în 2017 avusese chiar 89,54 de milioane de euro și de atunci a scăzut an de an.

Iar între ocupantele locurilor al 2-lea și al 3-lea din 2020 s-a produs o rocadă, astfel că acum lider este Internațional Alexander, cu 101,44 de milioane de euro, față de 89,31 în 2020, iar Vos Logistics Cargo este a doua, cu 95,70 de milioane de euro, față de 89,70 în 2020.

Trei firme din Top 20 au înregistrat în 2021 o scădere a cifrei de afaceri față de 2020: Carrion, (-34%), Skiptrans (-5%) și Gartner (-6%), iar dintre celelalte, cele mai mari creșteri procentuale le-au avut Rin Trans Activ (+699%), Lincor Trans (+60%) și Internațional Lazăr Company (+42%).