Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ratele medii standard ale containerelor din China au scăzut atât pentru tranzacționare, cât și pentru leasing, potrivit raportului Container xChange privind tendințele pieței maritime și informații despre prețurile containerelor din China.

Este vorba despre perioada de după vacanța din Săptămâna de Aur (1-7 octombrie) în China, informează sursa citată. „Vedem o îmbunătățire a situației pe măsură ce taxele de leasing, tarifele spot și alte costuri de transport încep să se stabilizeze, iar prețurile medii standard ale containerelor sunt în scădere pentru prima dată în multe săptămâni. În următoarele luni trebuie să vedem însă cum va reacționa piața la stocurile importatorilor americani. Dacă prețurile nu mai scad, am putea avea parte doar de o scădere temporară datorată Săptămânii de Aur”, a declarat Christian Roeloffs, fondator și CEO, Container xChange.

Prețurile medii de tranzacționare în China scad cu 22%

Prețul mediu de tranzacționare a containerelor de 40′ a scăzut chiar cu o săptămână înaintea vacanței din 1-7 octombrie. Astfel, de la 8.516 USD în săptămâna 39, prețurile medii au coborât la 6.598 USD în săptămâna 42, o scădere de 22,5%, cea mai mare înregistrată în acest an în China. Vârful a fost deja atins la 8.576 USD, ceea ce a reprezentat un salt de 52% din săptămâna 27 (prima săptămână a lunii iulie). În diferite porturi din China, scăderea ratelor medii a fost între 1% și 11% pentru containerele High Cube, cea mai abruptă descreștere fiind înregistrată în portul Qingdao.

În Ningbo, de exemplu, prețul din săptămâna 41 este de 6.803 USD, în scădere cu 5,6%, însă este așteptată o corecție suplimentară, deoarece această rată este încă departe de tariful de 5.580 USD din săptămâna din 27 (prima săptămână din iulie).

În timpul sărbătorii legale de șapte zile, aproape toate întreprinderile, fabricile, precum și organizațiile guvernamentale vor fi închise sau vor avea program redus. Aceasta înseamnă o oprire sau o încetinire semnificativă a producției. Aeroporturile, porturile maritime și depozitele funcționează și ele cu capacitate limitată, iar birourile vamale sunt fi închise.

Impactul perturbării cauzate de închiderea parțială a portului-Yantian din sudul Chinei, considerat a fi un port cheie în lanțul de aprovizionare globale, este așteptat să-l depășească pe cel al blocajului Canalului Suez de la finalul lunii martie, potrivit specialiștilor din piața de transport maritim.

„Pare clar în prezent că problemele lanțului de aprovizionare se înrăutățesc, impactul problemelor porturilor din China de Sud continuă să se intensifice”, a comentat Lars Jensen, CEO al companiei de consultanță de transport maritim Vespucci Maritime, remarcând faptul că proporția navelor afectate „depășește incidentul de la Suez”.

Aruncând o privire rapidă la patru dintre armatori, în cadrul fiecăreia dintre alianțele majore, acesta a subliniat că Maersk recomandă acum ca 64 dintre navele sale sau navele partenere din alianța 2M să ocolească porturile Yantian și Shekou, menționând că numărul este în creștere, de la 40 de nave în urmă cu doar câteva zile. Totodată și CMA CGM a listat 11 nave de transport containere ce nu mai acostează în Yantian.

Potrivit cotidianului chinez în limba engleză „Global Times“, companiile de retail și logistică trebuie să se pregătească pentru timpi de așteptare mai lungi și provocări mai mari atunci când expediază mărfuri.

Portul Yantian este un port hub din sudul Chinei, al treilea ca mărime din lume, dominat de rute internaționale. Aproape 100 de rute sunt realizate în fiecare săptămână, din care 60% sunt către țări europene și SUA. Portul gestionează peste 27,74 milioane TEU/an.