Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Așa cum știți deja, începând cu 31 decembrie 2023 s-a modificat perioada pentru care conducătorii auto trebuie să prezinte documentele în timpul unui control în trafic, care acum este de 56 de zile în loc de 28.

Șoferii care dețin un tahograf digital sau un tahograf inteligent pot continua să utilizeze cardul lor (care conține toate activitățile lor pentru o perioadă medie de șase luni) până la data înscrisă pe acesta. Deci nu există nicio obligație și nicio posibilitate de reînnoire a cardurilor conducătorilor auto mai devreme, ci doar în caz de furt, pierdere și deteriorare. Iar când se înlocuiește totuși cardul data de expirare este aceeași de pe cardul pierdut, furat sau defect. Pentru autoritățile de control singura provocare adusă de noutățile legate de tahografe este, în opinia asociației olandeze de transport și logistică TLN, faptul că numărul de coduri de țară înregistrate pe cardurile G1 și G2V1 este limitat, iar noile funcționalități ale tacho 2 inteligent (G2V2) nu sunt prezente – sigur, ele sunt încă în memoria tahografului G2V2.

Sursă foto: TachografService

Intrarea în vigoare a restului de reglementări din Pachetul Mobilitate se apropie și ea este „pe buzele“ multor asociații profesionale ale transportatorilor, chiar și ale celor din țări vestice. TNL (asociația olandeză de transport și logistică) avertizează că, din moment ce de pe 2 februarie toți șoferii de camion trebuie să oprească la graniță sau imediat după pentru a indica manual în tahograf că au intrat în altă țară, asta va duce la haos în frontiere, la emisii de CO2 în plus, nenecesare, și la costuri mai mari pentru operatori. Introducerea manuală a codului unei țări în care se intră este estimată să dureze circa cinci minute.

Plecând de la informațiile obținute de la Rijkswaterstaat (Inspectoratul General olandez pentru Lucrări Publice), TLN estimează că în fiecare zi trec granița Olandei circa 96.000 de camioane, dintre care 14.000 numai pe A67, lângă Venlo. Dacă ele opresc în masă la frontieră sau în același loc de odihnă sau în aceeași benzinărie imediat după graniță, numărul mic de locuri de parcare se va umple imediat. TLN anticipează că mulți șoferi vor prelungi această oprire, de exemplu, pentru a-și lua pauza obligatorie, deci cu atât mai mult se vor umple spațiile existente. Sau ei ar putea opri pe banda de urgență.

Pe de altă parte, dacă șoferii nu respectă noile reglementări și nu introduc codurile țărilor în care intră, ei pot fi amendați, antreprenorii riscă să-și piardă licența, și în plus amenzile sunt contabilizate în registrul ERRU, unde se adaugă puncte pentru diverse abateri. Dar deocamdată nu se arată clar cât de strict se va aplica legea pentru cei care notează codul țării după ce trec de prima parcare.

TLN mai arată că, în condițiile în care un camion consumă circa un litru de motorină pentru a ajunge de la 0 la 80 km/h și emite 3,2 kg de CO2, din cauza acestor opriri 96.000 de camioane vor emite în plus, inutil, 307.000 kg de CO2 pe zi, echivalentul emisiilor anuale ale 15 gospodării, ceea ce contravine țintelor de sustenabilitate decise de UE, inclusiv pentru sectorul de transport: de a reduce cu 55% emisiile de CO2 până în 2030. Iar emisiile nu vor apărea numai la frontierele Olandei, ci în toate țările UE.

La aceste neajunsuri se adaugă și costurile suplimentare pe care le vor avea transportatorii ale căror camioane circulă în mai multe țări, deoarece se știe că în transportul opririle costă.

De aceea TLN îi solicită Comisie Europene să modifice această prevedere, astfel încât șoferii să poată introduce codul țărilor în care intră la prima oprire pe care urmează oricum să o facă, nu imediat după graniță. Cu atât mai mult cu cât acest concept este mult mai clar decât cel de „primul loc unde pot opri“.

Reamintim că această obligație este valabilă numai până la finalul lui 2025, când toate camioanele care merg la internațional vor fi echipate cu tahograf inteligent 2 care, folosind GPS, va înregistrat automat țara în care intră șoferul.