Ziarul turc Dünya a dezvăluit un proces de transformare a grupului Ekol Logistics, unul dintre cei mai importanți operatori logistici din Turcia, cu operațiuni în mai multe țări europene. Proprietarul și președintele consiliului de administrație, Ahmet Musul, intenționează să părăsească afacerea prin divizarea grupului în 2 părți.
Ekol International Road Transport, care oferă servicii de transport rutier și generează aproximativ 60% din cifra de afaceri a grupului, ar urma să fie achiziționată de compania daneză de transport maritim Dfds, în timp ce activitățile de logistică și distribuție ar urma să fie transferate către Fundația Ekol, înființată în 2021. Acesta din urmă ar fi controlat de către angajați.
Cele 2 companii operează, de asemenea, în Italia, iar din decembrie 2018 cooperează în ceea ce privește feribotul între portul turcesc Yalova (la sud de Istanbul) și portul italian Trieste, permițând astfel companiei daneze să crească traficul ro-ro între cele 2 țări. Potrivit Dünya, la finalizarea tranzacției, Ekol International Road Transport va fi încorporată în Dfds. În 2021, Ekol Logistics Group a avut o cifră de afaceri de 620 de milioane de euro.
Pe 2 iunie, Ekol a anunțat extinderea activităților sale de comerț electronic, care au, de asemenea, un nou brand: Ekol360. Compania va oferi un serviciu logistic de la un capăt la altul, personalizat pentru fiecare client, inclusiv o platformă online care permite consumatorilor finali să comande bunuri. Principalii clienți ai serviciului sunt întreprinderile mici și mijlocii care doresc să înceapă activități de comerț electronic și doresc o soluție la cheie care să includă piața și logistica.
Raportul „Transportul Rutier din Polonia în 2021“, realizat de asociația poloneză de transport și logistică TLP și de centrul de analize SpotData, arată că transportul pe distanțe lungi continuă să genereze cerere de echipamente și tehnologii moderne. Asta deoarece materiile prime, inclusiv cele pentru construcții, sunt încă transportate în general pe distanțe de până la 150 km, dar produsele mai sofisticate și mai diversificate, destinate mai ales comerțului, se transportă pe distanțe de 500-2.000 km, și pentru ele companiile poloneze au investit în ultimul timp în flote noi de echipamente și vehicule moderne.
Mai mult de jumătate dintre transporturile sub pavilion polonez sunt realizare cu vehicule a căror vârstă nu depășește cinci ani, iar parcul auto de peste 16 t crește cu o viteză foarte mare. Modelele pentru transport de mărfuri generale domină peisajul – semiremorci cu prelată și dube – dar flota de vehicule specializate care respectă standarde foarte înalte legate de condițiile de transport – vehicule pentru transport de lichide, de gaze, de produse periculoase sau vrac și de bunuri la temperatură controlată – crește mult mai rapid, datorită specializării și accelerării progresului tehnologic.
În plus, așa cum declară CEO-ul producătorului polonez Wielton, Mariusz Golec, viitorul transportului este dominat de numeroase schimbări, multe dintre ele generate de pandemia de coronavirus: digitalizare, automatizare, vehicule autonome, transport sustenabil. Transportul își revine în urma crizei sanitare, dar se confruntă cu lipsă de șoferi profesioniști, deci este nevoie să se pună tot mai mult accent pe creșterea confortului și a siguranței la locul de muncă, de exemplu, prin semiremorci cu acoperiș și prelată culisabile electric, care să permită încărcarea/descărcarea mai ușoare. Iar soluțiile telematice sunt tot mai folosite de când cu implementarea tehnologiei 5G și ele pot duce la folosirea în condiții reale a vehiculelor autonome – tehnologie care nu va înlocui șoferii, dar va permite optimizarea transportului.
Raportul mai arată că transportul joacă un rol foarte important în dezvoltarea multor sectoare economice din Polonia și Europa, mai ales a comerțului (en-gros și retail), care în ultimii ani a cunoscut schimbări majore spre comerț electronic, cu impact asupra cererii de transport și logistică. Un sfert din cererea de transport vine din acest domeniu, urmat de industriile procesatoare – inclusiv cea alimentară, a materialelor de construcții, auto, metalurgică, a hârtiei sau chimică – și de construcții – care se dezvoltă tot mai mult deoarece este nevoie de investiții atât publice (drumuri și căi ferate), cât și private (centre comerciale și locuințe).
De aceea, concluzionează raportul, se poate spune că transportatorii polonezi contribuie la succesul economic al acestei țări, creșterea PIB din ultimii 20 de ani bazându-se în mare parte pe creșterea exporturilor, fie direct prin companii care vând în străinătate, fie indirect prin dezvoltarea internă a lanțurilor de aprovizionare. Firmele de transport joacă un rol important în această creștere nu numai pentru că transportă bunurile altor companii, ci și pentru că își vând serviciile clienților străini ca parte a cabotajului și cross trade-ului, și contribuie la dezvoltarea retailului modern și a comerțului electronic.
01.05.2010
Ultimul număr: Octombrie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit