Guvernul a adoptat HG privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru compensarea preţului la combustibil, care a explodat efectiv în ultimele luni, pe fondul războiului din Ucraina.
Plata ajutorului de stat se va efectua până la 31 iulie 2023 inclusiv, în limita bugetului alocat – de 300 de milioane de lei – în baza dispoziţiilor de plată emise până la 31 decembrie 2022 de către Autoritatea Rutieră Română – administratorul schemei. Banii vor fi acordaţi sub formă de grant, respectiv 50 de bani per litru, iar suma maximă alocată per întreprindere fiind echivalentul în lei a 400.000 de euro.
Pentru a fi eligibili, operatorii economici – transportatori de mărfuri (cont propriu sau pentru terţi) şi călători (servicii regulate, inclusiv transport local) – trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
Toate informaţiile privind documentele pe care trebuie să le conţină dosarul de soicitare a ajutorului de stat se regăsesc la art. 9 pct. (2) din HG. Atenţie, însă, în cazul operatorilor economici care alimentează direct de la staţiile publice de motorină, pe anexele la facturi trebuie să fie înscrise cel puţin următoarele informaţii: staţia de alimentare, data alimentării, numărul de înmatriculare al vehiculului alimentat, numărul de identificare al cardului de gestiune a alimentărilor ori, după caz, al inelului emiţător/receptor, cantitatea de combustibil exprimată în litri pe fiecare vehicul şi numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării. Facturile de achiziţie a combustibilului nu pot constitui prin ele însele o justificare a consumului pentru acordarea ajutorului de stat.
Ministerele de Transport şi de Finanţe au elaborat proiectul de hotărâre de Guvern privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea preţului la combustibil datora conflictului armat din Ucraina. Administratorul schemei de ajutor de stat a fost desemnată Autoritatea Rutieră Română (ARR), iar furnizor, Ministerul Finanţelor.
Ajutorul de stat se va acorda pentru combustibilul utilizat la transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, efectuat de către vehicule destinate exclusiv acestui tip de activitate, având masa brută maximă autorizată de peste 2,5 t, precum şi la transportul regulat de persoane (inclusiv transportul local), efectuat cu autovehicule din categoriile M2 şi M3 (microbuze şi autobuze). În baza acestei scheme aflate în discuţie nu se acordă ajutoare pentru biocombustibilii care fac obiectul unei obligaţii de furnizare sau de amestecare.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la 31 iulie 2023 inclusiv, în limita bugetului alocat – de 300 de milioane de lei – în baza dispoziţiilor de plată emise până la 31 decembrie 2022 de către ARR. Ajutorul de stat se acordă sub formă de grant şi nu poate depăşi echivalentul în lei a 400.000 de euro per întreprindere (toate valorile utilizate sunt în valoare brută, înainte de deducerea taxelor şi a impozitelor). Bugetul total maxim estimat poate fi suplimentat prin credite de angajament ori credite bugetare. Măsura instituită se va acorda pentru combustibilul achiziţionat începând cu 30 de zile anterioare publicării în Monitorul Oficial a HG de adoptare a schemei de ajutor de stat.
Schema de ajutor de stat se finanţează cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate prin legea bugetului de stat, iar numărul total estimat al operatorilor economici care ar urma să beneficieze de sprijin se ridică la 3.000.
Pentru a fi eligibili, operatorii economici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
În vederea efectuării controlului ulterior momentului plăţii ajutorului de stat, operatorii economici au obligaţia să păstreze toate documentele doveditoare, pentru o perioadă de 10 ani de la data depunerii cererii de compensare. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
Proiectul de hotărâre de Guvern a fost încărcat pe site-ul Ministerului de Finanţe, la rubrica transparenţă decizională. Operatorii de transport care au propuneri sau observaţii sunt încurajaţi să le trimită cât mai repede, inclusiv către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor. Acordarea ajutoarelor de stat pentru schema propusă se vor putea face numai după obţinerea deciziei de autorizare din partea Comisiei Europene.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit