Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Așa cum v-am informat zilele trecute, guvernul Spaniei a decis să reducă prețul motorinei cu cel puțin 20 de eurocenți/l, din care 15 de la buget și cel puțin 5 de la furnizorii de carburant. Iar aceștia din urmă chiar au propus scăderi de 10-14 eurocenți/l. Dar, așa cum informează federația transportatorilor FENADISMER, din cauza confuzei în aplicarea acestui bonus de 20 de eurocenți, distribuitorii refuză, de la începutul lui aprilie, să mai aprovizioneze stațiile de incintă ale firmelor, care reprezintă circa 30% din consumul industriei de transport rutier. Iar FENADISMER consideră că vinovate pentru această nouă criză sunt ministerele finanțelor și economiei, care au acționat în grabă, fără a fi negociat aplicarea acestei măsuri cu sectoarele afectate. În plus, federația crede că este inadmisibil ceea ce se întâmplă, din moment ce guvernul a pregătit Decretul de Lege pentru Transporturi mai mult de trei săptămâni.

Nu numai transportatorii au de suferit în aceste zile din cauza problemelor de aprovizionare cu motorină, ci și cetățenii care alimentează de la pompă.