Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Bicicleta pentru transport de marfă joacă un rol important în creșterea siguranței și sustenabilității pe drumurile publice și de aceea, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistică TLN, membrii parlamentului și responsabilii politici din D66, VVD și BBB au discutat cu firmele de logistică despre cum pot ajunge ele să fie folosite pe scară cât mai largă.

La dezbaterea online au participat DHL, PostNL și Cycloon Post & Fietskoeriers, care au deja sute de biciclete pentru transport de marfă în exploatare în condiții reale. Iar numărul lor probabil va crește, date fiind ambițiile legate de sustenabilitatea sectorului de transport.

Aceste companii au făcut propuneri pentru adaptarea cadrului legislativ privitor la vehiculele electrice ușoare conceput de Ministerul Infrastructurii și Managementului Apei din Olanda, printre ele numărându-se folosirea masei totale admise în cazul bicicletelor, în loc de greutatea maximă, creșterea lungimii maxime de la 3 la 3,5 m, păstrarea posibilității folosirii de remorci și oferirea de oportunități de pregătire a personalului de către angajatori, în loc să se instituie obligativitatea permisului de conducere pentru biciclete/motorete. Toate aceste cerințe, subliniază reprezentanții companiilor prezente la discuții, permit un transport în siguranță și sustenabil. De exemplu, dacă se mărește lungimea admisă, se poate transporta mai mult, și astfel nu mai e nevoie să fie folosite vanuri.

Olanda este lider european în ceea ce privește folosirea și producerea de biciclete pentru transport de marfă și este important să rămână așa, deoarece din 2025 30-40 de orașe din această țară vor trebui aprovizionate fără emisii. De aceea DHL, PostNL și Cyclone Post & Fietskoeriers s-au arătat mulțumite de faptul că au putut discuta cu politicienii, în așa fel încât și cei care folosesc aceste vehicule să își facă auzită vocea, câtă vreme deciziile care se iau acum vor avea un impact major asupra transportului în interiorul orașelor din Olanda, iar politicienii trebuie să știe din viața reală ce anume se poate îmbunătăți.

DHL are peste 120 de biciclete pentru transport de marfă care lucrează în întreaga Olandă și circa 170 de persoane care le pot conduce. Încărcăturile sunt de obicei pachete mici și documente.

PostNL are, din 2020, 1.300 de vehicule electrice – biciclete, scutere și autobuze pentru coletărie – iar flota va fi extinsă rapid în următoarea perioadă.

Cycloon are peste 350 de biciclete pentru transport de marfă în întreaga țară și circa 500 de angajați care le conduc, și care transportă mai ales colete.

Ministerul Infrastructurii și Managementului Apei din Olanda va face în continuare studii de impact care au în centru bicicletele folosite în distribuția urbană de marfă, studii care ar putea fi terminate în vara lui 2022.