Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Conform noii legislaţii belgiene, sancţiunile pentru neîndeplinirea formalităţilor privind detaşarea sunt mai mari decât neplata salariului minim, mai ales că aceasta din urmă necesită o investigaţie mult mai amănunţită. Astfel, absenţa declaraţiei de detaşare atrage sancţiuni atât pentru companie, cât şi pentru şofer, a declarat pentru revista Tranzit avocatul belgian Frederick vanden Bogaerde.

Prin urmare, şoferul poate primi o amendă de până la 4.000 de euro dacă nu prezintă declaraţia de detaşare (în cazul în care esteîn situaţia de a fi detaşat), în timp ce compania de transport poate fi pusă să plătească începând de la 24.000 de euro per angajat. „Deocamdată se aşteaptă elaborarea unei noi metodologii de control, astfel că pentru neprezentarea declaraţiei de detaşare se dau doar avertismente, dar cu siguranţă campaniile de controale soldate cu sancţiuni usturătoare nu vor întârzia să apară”, opinează Frederick vanden Bogaerde. În fapt, acestea pot începe oricând.

Deşi directiva detaşării a intrat în vigoare din 2 februarie, unele instituţii de control din statele membre au arătat mult zel în verificarea respectării legislaţiei naţionale pe detaşare, deşi aceasta a fost înlocuită de directiva 1057/2020. Este cazul Franţei, de exemplu, unde controalele s-au soldat cu sancţiuni pe nerespectarea legii Macron. Cel puţin două cazuri au fost câştigate deja în instanţă pe această speţă în regiunea de nord a Franţei, iar altele încă se judecă în sud. „Odată cu intrarea în vigoare a legislaţiei europene pe detaşare şi completarea declaraţiilor în IMI, companiile de transport nu trebuie să îşi mai facă griji cu privire la alte prevederi birocratice pe detaşare, cu menţiunea că trebuie respectat nivelul salariului minim din fiecare stat membru”, a explicat Frederick vande Bogaerde. Atenţie, însă! Formularul A1 este şi va fi cerut în continuare la control şi ar trebui să fie mult mai accesibil. În Belgia, spre exemplu, eliberarea A1 se face în doar câteva ore.

Subiectul va fi abordat și în cadrul conferinței Tranzit de pe 4 noiembrie, la Cluj, conferință premergătoare Galei de premiere a operatorilor de transport marfă care s-au remarcat prin eficiența operațiunilor în 2021 și 2022.

Prevederile Pachetului Mobilitate care intră în vigoare de la începutul acestui an vor fi transpuse în legislaţia românească printr-o ordonanţă de urgenţă, prin care vor fi modificate mai multe acte normative.

Printre cele mai importante măsuri care vor intra în vigoare din 2 februarie 2022 se numără şi aplicarea directivei detaşării transnaţionale pentru conducătorii auto, într-o manieră mult mai strictă decât până acum. Astfel, firmele care detaşează conducători auto pe teritoriul României vor avea obligaţia de a comunica Inspecţiei Muncii o declaraţie de detaşare cel târziu la data începerii detaşării, prin intermediul unui formular standard multilingv al interfeţei publice conectate la Sistemul de informare al pieţei interne (IMI). La fel, şi companiile româneşti de transport vor fi obligate să trimită acestă declaraţii autorităţilor competente din statele membre unde îşi detaşeză şoferii, prin intermediul IMI.

Conducătorii auto detaşaţi trebuie să deţină şi să prezinte la control declaraţia de detaşare transmisă prin intermediul IMI, dovezi ale operaţiunii de transport şi înregistrările tahografului (în special simbolurile de ţară). În cazul neprezentării documentelor privind detaşarea, autoritatea de control are dreptul să le solicite, cerând asistenţă, prin intermediul IMI, autorităţilor membre ale statului membru de stabilire, iar termenul de răspuns este de maximum 8 săptămâni de la primirea solicitării. Încălcarea obligaţiei de a transmite declaraţia de detaşare în termenul prevăzut, necompletarea acesteia sau neprezentarea declaraţiei la solicitarea autorităţilor competente, cu ocazia controalelor efectuate în trafic, constituie contravenţie şi se sancţionează în România cu amendă de la 10.000 la 15.000 de lei. Acest cuantum diferă însă, de la ţară la ţară, în funcţie de reglementările interne.