Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Așa cum informează publicația italiană Uomini eTrasporti, Franța denunță, prin vocea ministrului său al Economiei, Bruno Le Maire, prețurile la care SUA vinde LNG în Europa, de 3,2 euro/kg, de patru ori mai mari decât cele din America de Nord, speculând astfel nevoia de gaz a Europei după încetarea aprovizionării din Rusia. Oficialul francez este de părere că o slăbire economică a Europei nu este în interesul Statelor Unite și că de aceea trebuie să existe relații economice mai echilibrate între cele două mari puteri, nu să profite americanii de războiul din Ucraina pentru a-și întări dominația globală și a slăbi Uniunea Europeană, așa cum se întâmplă în ultimul timp.

Un studiu realizat de Refinitiv arată că în primele șase luni din 2022 68% din exporturile de LNG ale SUA au fost către Europa, față de aproximativ 30% anul trecut, adică un total de 39 de miliarde de metri cubi de metan pentru a fi regazificate. Văzut dinspre Europa spre SUA, această cantitate în plus face ca procentul gazului importat de UE din SUA să fie de 45% din totalul importurilor sale, față de 28% în 2021. Conform aceluiași studiu, firmele europene au plătit la început de iulie 34 de dolari pe milionul de unități termice britanice (mmBtu), față de 6,12 dolari, cât plătesc firele americane, adică de șapte ori mai mult, nu doar de patru ori, cum spune ministrul francez al Economiei.

Până la un punct, este normal ca gazul să coste mai mult în Europa decât în SUA, dat fiind faptul că SUA este primul producător din lume, la care se adaugă și prețul transportului, cu vaporul, mai mare decât prețul transportului prin conducte. Însă nu este normal să ajungă la o valoare atât de mare, pe care Le Maire o consideră speculativă, drept pentru care, la o reuniune a miniștrilor de finanțe din G7, a cerut SUA să-i livreze Franței, pe termen lung, gaz lichefiat mai ieftin.

Gazul pentru transport a ajuns să coste în Europa aproape 3,7 euro/kg, iar motorina peste 2 euro/l, după o scurtă perioadă în care carburanții păreau să se ieftinească. În aceste condiții, Comisia Europeană a decis să se aloce 25 de milioane de euro pentru a despăgubi transportatorii, printr-un credit fiscal de 20%, pentru banii plătiți în plus din februarie 2022 încoace pentru achiziția de LNG.

Această știre pare cu atât mai importantă cu cât astfel s-ar aplica mai repede o altă măsură mult așteptată, deja adoptată pe 23 martie, și care constă din acordarea unui credit fiscal de 20% din cheltuielile suportate, fără TVA, începând cu 1 februarie și până la sfârșitul anului. Dacă miniștrii implicați semnează și hotărârea se publică în Jurnalul Oficial al UE, transportatorii pot începe să primească banii respectivi – deși procedura nu se anunță foarte simplă.