Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cum de la 1 noiembrie intra in vigoare Regulamentul care prevede etichetarea anvelopelor, Michelin Romania a organizat pe 17 septembrie o masa rotunda cu scopul de a aduce clarificari suplimentare cu privire la rolul, implementarea si beneficiile acestui demers, mai ales ca nevoile consumatorilor merg dincolo eticheta. De exemplu, atunci cand vine vorba de siguranta, noua eticheta ia in considerare numai franarea pe carosabil umed. Dar 70% din accidente au loc pe suprafete uscate, iar aderenta pe suprafete umede, in viraje, este, de asemenea, foarte importanta.


Printre vorbitori s-au numarat reprezentanti ai principalelor institutii si organizatii implicate in acest proces: Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, Inspectoratul General al Politiei Romane, Consiliul Interministerial pentru Siguranta Rutiera si Parteneriatul Roman de Siguranta Rutiera.
Conform specialistilor Michelin, intre anvelopele care vor fi incadrate in categorii de la A (cele mai performante) pana la G (mai putin performante), economia de carburant este de 0,5 l/100 km, iar pe intreaga durata de viata a acestora, estimata la 45.000 km, economia ajunge la 300 l. Bineinteles ca aceste cifre variaza in functie de mai multe aspecte, cum ar fi stilul de condus al soferului si greutatea incarcaturii.
Desi piata a sesizat faptul ca etichetarea in functie de cei trei parametri (rezistenta la rulare, franarea pe carosabil umed si nivelul de zgomot la exterior) este binevenita, dar nu suficienta, Dominique Aimon, vicepresedinte Grup Michelin pentru Comunicare Stiintifica si Tehnica, a atras atentia ca „etichetarea conform acestor trei parametri este un prim pas care le arata oamenilor ca sunt diferente intre anvelope. Inainte de introducerea lor este important de vazut modul cum este pusa in aplicare norma actuala, de aceea cred ca …