Societatea de Transport Bucureşti SA (STB) va ecologiza 500 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Euro 3 din flotă, înlocuind propulsia diesel cu sistem pe gaz natural comprimat (CNG).
Există fonduri ce pot fi accesate special în acest sens, iar proiectul este aprobat şi se află într-un stadiu avansat de implementare. „Energia electrică este la modă, însă nu e neapărat şi cea mai economică soluţie, mai ales din perspectiva infrastructurii de alimentare necesară. Apoi, în funcţie de sursa de provenienţă, energia nu vine întotdeauna cu zero emisii. CNG este o alternativă foarte bună, mult mai ieftină şi ecologică, pe care ne dorim să o folosim pentru a putea păstra în exploatare flota de 500 de Citaro Euro 3, achiziţionată în 2005. Finanţarea proiectului va fi asigurată de la Fondul de Mediu; există însă şi alte variante alternative pentru reconversie”, a declarat Alexandru-Hazem Kansou, director general STB.
Proiectul CNG face parte dintr-un program amplu de modernizare a parcului auto şi reducere a emisiilor poluante în Bucureşti. Amintim că STB a finalizat, în 2019, recepţia a 400 de autobuze Otokar Kent Euro 6. Înnoirea parcului auto a continuat cu comanda a 130 de autobuze hibrid Mercedes-Benz Citaro, a căror livrare se va finaliza până în noiembrie anul acesta.
02.10.2020
Ultimul număr: Septembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit