Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

P3 Logistic Parks primește un nou chiriaș în comunitatea de business de la km 13 pe A1. ELBI, liderul pieței de echipamente electrice de joasă tensiune din România, va ocupa peste 15.000 m2 de spații de depozitare și de birouri în P3 Bucharest A1. În urma unei investiții de peste 3 milioane de euro în echipamente și sisteme de automatizare, grupul ELBI va inaugura noul depozit în noiembrie 2022 și va genera peste 150 de locuri de muncă, asigurând livrarea produselor atât pe piața internă cât și pe cea externă.

Sinziana Pardhan, Managing Director P3 în România, a declarat: ”Am început discuțiile cu ELBI acum 3 ani de zile când planurile lor de creare a unui centru logistic modern de abia se înfiripau. Ne-am bucurat că am putut găsi soluții în cadrul parcului nostru care să acopere toate cerințele lor specifice. ELBI va ocupa integral depozitul 3 din P3 Bucharest A1 Park și astfel va beneficia exclusiv și de platforma generoasă din jurul depozitului, care va fi utilizată parțial pentru nevoile lor de depozitare exterioară. Depozitul 3 se află la doar 3 minute de mers pe jos de stația CFR Călători și foarte aproape de cantina din cadrul parcului, facilități care sperăm să fie utilizate din plin de cei 150 angajați care vor lucra în depozitul Elbi. Le urăm bun venit în comunitatea noastră noilor parteneri și, totodată, îi asigurăm că vor beneficia de expertiza echipei P3 care va oferi, ca și până acum, suport și consultanță pentru implementarea planului de investiții al ELBI în parcul nostru.”

Odată cu prezența noului chiriaș, P3 Bucharest A1 își extinde portofoliul de furnizori specializați pe zona de distribuție de produse și servicii destinate domeniului electric. Cu peste 26 de ani de experiență și vânzări de peste 61 milioane de euro în 2021, ELBI a construit o puternică rețea de vânzare având în portofoliul său mai mult de 10,000 de clienți din toate segmentele aferente pieței, devenind astfel lider de echipamente electrice de joasă tensiune.

Cristinel Sandu, fondator ELBI, declară: ”Povestea ELBI a început în anul 1996, perioadă în care ne poziționam ca distribuitor al produselor electrice, respectiv corpuri de iluminat. Acum, 26 de ani mai târziu, suntem lideri de piață și ne bucurăm de o echipă tânără, puternică și unită, motivată de oportunitățile care apar odată cu dezvoltarea sectorului de construcții din România și totodată de parteneriatele solide cu branduri consacrate. În ultimii ani am simțit nevoia de a avea un hub logistic modern și sustenabil, care să se bucure, în același timp, de o poziționare strategică. Astfel, având în vedere potrivirea de peste 90% a modului de abordare a business-ului, precum și sprijinul acordat de întreaga echipă, înca de la momentul inițierii discuțiilor, am decis că P3 este partenerul adecvat, de încredere care poate răspunde cerințelor noastre și, totodată, liantul de care avem nevoie în procesul nostru de dezvoltare. În plus, în parcul P3 Bucharest A1 am găsit depozite cu dotări la cele mai înalte standarde internaționale pentru care sustenabilitatea este parte integrată a viziunii pe termen lung.”

Începând cu luna august a acestui an, ELBI va instala în cadrul depozitului din parcul P3 sisteme de depozitare moderne, împreună cu o zonă de platformă metalică tip mezanin dotată cu lift, conveyor și sorter având ca rezultat timpi reduși pentru alcătuirea și livrarea comenzilor cu o acuratețe sporită. De asemenea, reconversia iluminatului convențional cu iluminat cu LED precum și instalarea de panouri fotovoltaice pe întreaga clădire reprezintă doar o parte a planului de investiții.

Tranzacția a fost intermediată de Dunwell Industrial Brokerage, singura agenție imobiliară care se axează exclusiv pe zona industrială din România, având ca obiectiv intermedierea eficientă și personalizată a tranzacțiilor dintre dezvoltatorii de parcuri logistice și eventualii chiriași.