Volvo Trucks a anunțat recent că a livrat trei camioane electrice grele Volvo FH companiei Mattson Åkeri din Gothenburg, Suedia. Unul dintre acestea, testat initial în trafic de containere în zona portuară Arendal din Göteborg, poate tracta două remorci (are o lungime de 32 m) și poate suporta o greutate totală combinată de 74 de tone.
“Vrem să arătăm că soluțiile complet electrice funcționează și în aplicații cu greutăți totale mari și o rată de utilizare ridicată. Împreună cu Mattson Åkeri, Administrația Suedeză de Transport și alți câțiva parteneri, analizăm acum modul în care putem optimiza funcționarea camionului electric, inclusiv modul în care încărcarea ar trebui să aibă loc în cel mai eficient mod”,
explică Lena Larsson, manager de proiect HCT în cadrul organizației tehnologice Volvo.
Autocamionul electric testat este un Volvo FH Electric 6×4, alimentat cu energie electrică ecologică la cele două încărcătoare rapide de 180 kW pe care Mattsson Åkeri le-a instalat în depozitul companiei din Arendal. Pe termen lung, camionul va circula și între Göteborg și orașul Borås, situat la 70 km de Göteborg.
“Transportul încărcăturilor lungi și grele folosind electricitatea funcționează foarte bine până acum și putem transporta la fel de multă marfă ca un camion diesel”, spune Jan-Olof Mattsson, director executiv al Mattson Åkeri. “Camionul funcționează 12 ore pe zi, cu o oprire pentru încărcare atunci când șoferul face o pauză. Încărcăm cu energie electrică ecologică și astfel nu avem emisii de CO2. Funcționarea silențioasă și electrică înseamnă, de asemenea, un mediu de lucru mai bun pentru șofer.”
De când Volvo Trucks a început producția de camioane complet electrice în 2019, compania a vândut aproape 5.000 de camioane electrice în 40 de țări din întreaga lume. În prezent, Volvo oferă cea mai largă gamă de produse din industrie, cu șase modele electrice în producție de serie, care răspund unei game largi de nevoi de transport în și între orașe. La nivel global, Volvo Trucks și-a stabilit obiectivul ca jumătate din toate camioanele vândute să fie electrice până în 2030.
Transporturile de mare capacitate (HCT) înseamnă că se permite creșterea lungimii și/sau a greutății brute a vehiculului, ceea ce permite transportarea unei încărcături mai mari pe vehicul. HCT poate fi aplicat pe toate tipurile de transmisii. Ideea este că HCT va contribui la reducerea costurilor de transport, la reducerea impactului asupra mediului, la creșterea siguranței în trafic, la reducerea uzurii drumurilor și la reducerea costurilor de întreținere. În Europa există o serie de proiecte HCT în curs de desfășurare și planificate. Un exemplu este Finlanda, unde este permisă circulația cu o greutate totală de 76 de tone și combinații de camioane de 34,5 m pe majoritatea drumurilor. Un alt exemplu este Suedia, unde este permis transportul a 74 de tone (rețeaua rutieră BK4) și testarea, cu permisiunea autorităților, a combinațiilor de camioane de până la 34,5m și 100 tone pe anumite porțiuni de drum.
02.10.2020
Ultimul număr: Septembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit