Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Retailul a susţinut economia în primele trei trimestre ale 2022, 36% din totalul închirierilor de spaţii industriale venind din partea jucătorilor din acest sector. Logistica şi comerţul electronic urmează în topul celor mai dinamice domenii, cu procente de peste 10%. Un nivel mai scăzut al cererii în perioada ianuarie-septembrie 2022 a fost pentru spaţii de producţie, însă se constată o revenire a segmentului, iar pentru 2023 estimările sunt optimiste. Pirelli, care îşi extinde depozitul de la Slatina, şi Deihl Controls, care construieşte o unitate de producţie în Braşov, sunt cele mai relevante nume pe segmentul de producţie, cele două companii active în industrii de referinţă în România – auto şi componente electronice – contractând 45.000 m2 de spaţii industriale pentru cele două proiecte, a declarat pentru revista Tranzit Rodica Târcavu, Partner, Head of Industrial & Logistics Agency, Cushman & Wakefield.

În Bucureşti, care continuă tradiţia de a fi polul cererii, merită menţionate trei tranzacţii importante din industria „fashion”, care depăşesc ca volum 170.000 m2: Pepco, LPP şi ePantofi.

Tranzacţiile mari au fost însă relativ puţine ca număr, majoritatea suprafeţelor căutate fiind de 2.000-5.000 m2, cererea venind de la companii din FMCG, distribuţie, retail, transport şi logistică. „Există şi câteva companii din domeniul distribuţiei care caută spaţii de 8.000-10.000 m2 sau mai mari. A fost o efervescenţă, companiile fiind în continuare preocupate pentru extinderea şi eficientizarea operaţiunilor logistice, astfel încât să asigure o acoperire cât mai bună a întregii ţării”, a explicat Rodica Târcavu.