Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Compania spaniolă de transport ESP Solutions a cumpărat încă 250 de semiremorci frigorifice Krone pentru transport de flori și astfel a ajuns la o flotă totală de circa 700 de semiremorci, cu vârsta medie de doi ani, din care 600 Krone Cool Liner.

Semiremorcile achiziționate recent au podea dublă și perete despărțitor MultiTemp, ceea ce le face potrivite pentru transport de alimente, plante și componente electronice sensibile, dar și pentru produse farmaceutice, prin divizia ESPharma.

Peretele despărțitor poate fi mutat oriunde pe lungimea semiremorcii, poate crea diferite zone de temperatură și este foarte bine izolat și testat conform ATP. O altă caracteristică importantă a noilor semiremorci este șasiul cu diagonală ranforsată în partea din spate și protecția robustă la impact, pentru momentele când se încarcă/descarcă la rampă.

Dispeceratul ESP este conectat cu fiecare semiremorcă de la Krone prin Krone Telematics și poate să controleze astfel temperaturile de răcire și să deblocheze de la distanță sistemul de protecție a ușilor.

Cu ocazia evenimentului organizat pentru livrarea câtorva din cele 250 de unități, Pedro Campillo, director general ESP Solutions, a motivat alegerea și de această dată a produselor Krone prin faptul că „noi suntem un furnizor de servicii logistice inovativ, cu activitate globală și de încredere, și de aceea ne bazăm pe tehnologii moderne, precum two-way communication și GPS tracking. Iar Krone Cool Liner ne-a convins deja de mai mulți ani. În plus, și colaborarea cu Krone Spania este excelentă, deci sunt două argumente foarte puternice în favoarea acestei decizii de achiziție.“

ESP este o firmă de familie prezentă pe piață de peste 40 de ani și în ultimele decenii a devenit un furnizor global, în afară de cursele interne din Spania oferind și transport pe rute fixe spre Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Franța și Germania.

Compania are și un depozit frigorific de 4.000 mp.