Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ARR a organizat la Bucuresti, in perioada 12-14 aprilie, sub egida Natiunilor Unite, reuniunea Grupei de lucru privind utilizarea corespunzatoare a termenilor definiti in capitolul 1.2 din RID/ADR/ADN din cadrul CTI/CEE/ONU. Scopul discutiilor a fost facilitarea si eficientizarea transportului, precum si flexibilizarea fortei de munca, deoarece o intelegere cat mai exacta a termenilor inseamna si o aplicare cat mai buna a reglementarilor. Este pentru prima data cand tara noastra gazduieste o intalnire a expertilor ONU pe tema marfurilor periculoase, si asta se datoreaza faptului ca reprezentantii ARR sunt cei care au venit cu propunerile si au pregatit documentele de lucru.

 
Asa cum explica Mihai Cuciureanu, sef birou ADR (ARR), in cadrul Consiliului Economic si Social al ONU functioneaza Sub-Comitetul de experti care elaboreaza Recomandarile pentru toate modurile de transport al marfurilor periculoase. Acestea contin Regulamentul tip al ONU, principala sursa de modificare si armonizare multimodala a Codului IMDG, a Instructiunilor Tehnice ICAO si a reglementarilor pentru transport terestru – rutier, feroviar si pe cai navigabile interioare – care in Europa sunt in numar de trei – ADR, RID, respectiv ADN.
Asadar, in total exista cinci reglementari ce trateaza transportul de marfuri periculoase, motiv pentru care la nivelul ONU s-a propus ca prevederile lor sa faca obiectul unui singur tratat, incheiat la nivel mondial – asemanator Conventiei de la Viena, pentru circulatia rutiera – care sa aiba anexe pentru fiecare mijloc de transport modal, deoarece restul partilor – clasificarea marfurilor, constructia ambalajelor si a cisternelor, procedurile de expediere, conditiile de incarcare/manipulare/descarcare s.a. – vor fi identice pentru toate modurile.
Primul pas spre indeplinirea acestui obiectiv il constituie uniformizarea terminologiei utilizate pentru transportul marfurilor periculoase, mai ales a notiunilor definite in capitolul 1.2 din RID/ADR/ADN, pentru ca ele sa fie formulate identic cand se refera la aceleasi concepte.
Asta cu atat mai mult cu cat, de-a lungul timpului, cu ocazia traducerii in limba romana a acordurilor respective, s-au constatat diferente de formulare si utilizare de termeni diferiti pentru aceleasi notiuni din versiunile oficiale – care in cazul Acordului ADR sunt in limbile engleza, franceza si rusa, iar pentru Regulamentul tip ONU, in engleza, franceza, rusa, spaniola, araba si chineza.
Si astfel pot aparea cazuri in care un expeditor intelege intr-un fel prevederile legale, dar un controlor, in alt fel, ceea ce blocheaza sau intarzie transportul.
„Persoanele cu experienta si pregatire vad bine sensurile, dar nu sunt multe, desi este o arie foarte mare din industrie care foloseste aceste reglementari – ambalatori, incarcatori, expeditori, transportatori, destinatari, producatori de chimicale, de ambalaje sau de cisterne – si pentru fiecare sunt acolo solutii“, explica Mihai Cuciureanu.
Reprezentantii ARR au inceput, in ianuarie 2010, elaborarea unui tabel cu definitiile din RID/ADR/ADN in engleza, franceza, romana, rusa, spaniola si italiana, adaugand germana si portugheza, pentru a vedea cum este influentata varianta in romana de limba oficiala din care se traduce. Delegatii la Reuniunea comuna RID/ADR din septembrie 2010 de la Geneva au considerat necesara organizarea acestei Grupe de lucru, fiind ales ca gazda Bucurestiul.
Reuniunea a inceput cu prezentarea unui material de introducere in terminologie, urmata de evaluarea contextului actual, elaborarea principiilor de lucru ale Grupului, valabile si pentru sesiunile viitoare, si analiza comparativa a definitiilor din reglementari, cu tratarea cazurilor particulare prezentate de Romania si Franta.
Nu a fost parcurse toate cele peste 190 de definitii RID/ADR/ ADN, dar discutiile vor continua la Reuniunea comuna RID/ADR, care se va desfasura in septembrie la Geneva, si la urmatoarea sesiune, de la Paris.
Modul de abordare propus de ARR pentru construirea pe viitor a definitiilor se bazeaza pe un manual de terminologie facut de UNESCO in anii '80, pentru a avea si de acum inainte acelasi mod de abordare.
ARR pune la dispozitie, inclusiv pe site-ul nostru (www.traficmedia.ro), tabelul in opt limbi cu definitiile din RID/ADR/ADN, pentru a fi de folos celor interesati in derularea operatiunilor de transport international.