Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Produsele procesate incluse pe lista produselor agroalimentare pentru care a fost interzis exportul pe perioada starii de urgenta ar putea fi eliminate la inceputul saptamanii viitoare, a declarat, sambata, 11 aprilie, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, citat de Agerpres.
 
,,O sa corectam partea aceasta din ordonanta (Ordonanta militara nr.8), putem modifica anexa, daca efectul nu este cel scontat. Noi am stopat exporturile pentru cereale si produse agroalimentare pentru a ne asigura ca sunt suficiente stocuri pentru populatie, dar, repet, interdictia se refera doar la spatiul extracomunitar. O sa vedem care este impactul pana luni (13 aprilie n.r.) si o sa dam o alta ordonanta prin care o sa scoatem din lista, eventual, punctul 11, care contine produse procesate’’, a explicat Oros.
 
Ministrul Agriculturii a precizat ca unii agenti economici au fost afectati de sistarea exporturilor de cereale, dar, in functie de contractele ferme de export pe care le aveau in derulare si de dimensiunea pierderilor, acestia ar putea fi despagubiti. ,,Cu siguranta ca unii agenti economici au fost afectati, mai ales traderii. Ne intereseaza si acest lucru, dar in primul rand ne intereseaza sa fim siguri ca exista alimente de baza in Romania. Pe cei care au fost afectati o sa incercam sa-i despagubim’’, a explicat ministrul Agriculturii.
Punctul 11 din Anexa 2 a Ordonantei Militare (OM) nr.8 din 9.04.2020 contine "produse de brutarie, de patiserie, de biscuiti, chiar cu adaos de cacao; ostii, casete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din faina, din amidon, sau din fecule in foi si produse similare – cod tarifar 1905. In context, presedintele presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase – ROMPAN, Aurel Popescu, a sustinut ca interzicerea exporturilor de cereale si de produse de brutarie si patiserie afecteaza industria si mediul de afaceri prin anularea unor contracte pe piete castigate cu greu in ani de zile.