Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Evoluția transportului rutier de marfă din Spania (în milioane tkm)

Transportul rutier și transportul feroviar de marfă din Spania au avut în 2023 un an dificil, în ciuda situației economice mai bune decât în alte țări din zona euro, arată o analiză Upply (Spain : 2023 review of land freight transport (upply.com)).

Concret, a fost observată o scădere de 1,25%, până la 263,4 miliarde tkm, a activității totale a transportatorilor spanioli, după ce și în 2022 fusese o scădere de 1,3%, până la 266,7 miliarde de tkm, iar în 2021 avusese loc o redresare semnificativă (+11,4%), care a făcut posibilă depășirea nivelului de dinaintea crizei Covid. Defalcat însă, este vorba de o creștere bruscă în primul trimestru al anului (11,8%), urmată de o scădere în următoarele trei trimestre.

În intregul an 2023, transportul intern a stagnat (+0,1%), iar cel internațional s-a contractat cu 4%, cu o scădere de 3,8% a exporturilor (44,7 miliarde tkm) și de 5,5% a importurilor (33,2 miliarde tkm).

Cabotajul a înregistrat o ușoară creștere de 0,4%, până la 7,2 miliarde tkm. În total, scăderea cumulată a pieței interne și internaționale a fost de 2,5% față de 2022.

Evoluția în tone însă a fost semnificativ diferită: în 2022 a fost o scădere de 2,4%, până la 1,59 de miliarde, iar în 2023, o creștere cu 0,9%, până la 1,6 miliarde de tone, obținută ca urmare a scăderii mari, de 5%, la internațional, și a creșterii de 1,2% la intern.

Transportul feroviar de marfă a scăzut cu 1,7% în 2023, până la 9,6 miliarde tkm, după ce în 2022 a stagnat (+0,2%), și nu s-a recuperat pierderea din timpul pandemiei, câtă vreme traficul din 2023 a fost cu 5% mai mic decât vârful din 2019.

Aceste rezultate au fost obținute în condițiile în care, după revenirea puternică post-Covid, economia spaniolă a intrat într-o fază de încetinire, dar PIB, a crescut cu 2,5% în 2023, comparativ cu 0,4% în zona euro. Cele mai recente prognoze ale Băncii Spaniei, publicate în iunie 2024, prevăd o creștere de 2,3% în 2024, de 1,9% în 2025 și de 1,7% în 2026, deci se menține diferența față de zona euro, iar consumul și investițiile gospodăriilor se estimează că vor fi principalele motive ale acestei creșteri.

Spania a cunoscut, ca și alte țări europene, o încetinire a creșterii indicelui prețurilor de consum publicat de Institutul Național de Statistică (INE). Acesta a atins un vârf de 10,8%/an în iulie 2022, după care a scăzut la 5,7% în decembrie 2022 și la 3,1% în decembrie 2023. Ca și în alte țări europene, se constată o dezinflație clară a bunurilor manufacturate și o rezistență a serviciilor, dar tendința generală este de scădere în continuare a inflației. Economiștii se așteaptă la creșteri ale mediilor anuale de 3,1% în 2024 și de 2,3% în 2025, în timp ce Banca Spaniei este mai optimistă și estimează creșteri de 3%, respectiv 2%, pe baza indicelui armonizat.

Exporturile Spaniei au scăzut în 2023 cu 1,4% ca valoare, până la 383,7 miliarde de euro, iar importurile cu 7,2%, până la 424,2 miliarde de euro, astfel că deficitul balanței comerciale a fost redus de la 68,1 la 40,5 miliarde de euro (-40%).

În a doua jumătate a anului trecut, Spania a fost afectată de consecințele încetinirii economiilor UE, dar au existat și creșteri de volume de export în Polonia (10,1%), Germania (6,9%) și Italia (5%). Iar exporturile în Franța au stagnat (-0,2%).

63% din exporturile Spaniei au fost în țări UE, iar volumele către Regatul Unit au crescut cu 6,1%.

În ceea ce privește volumele de import, ele au scăzut cu 5,4%. Importurile din țări UE, care reprezintă 49,3% din total, au crescut cu 2,4% ca valoare, creșteri mai mari fiind ale celor din Germania (9,2%, în special automobile, pentru care Germania este principalul furnizor), România (12,5%) și Polonia (8,6%), iar scăderi, în special din Franța (-3,2%) și Regatul Unit (-3,9%).

Rutele de import și export ale Spaniei

Tarifele de transport pe bază de contract pentru rutele de export din Spania au crescut în primul trimestru din 2024 cu 1,5 puncte față de trimestrul anterior, până la 129,0 puncte, și cu 0,8 puncte față de perioada similară din 2023, așa cum reiese din indicele european al tarifelor de transport rutier de marfă realizat de Upply, Ti și IRU (Upply – Market insights). Iar cele transport spot au scăzut cu 1,0 puncte față de trimestrul anterior și cu 15,0 puncte față de anul anterior, până la 120,0 de puncte.

La import tarifele din contracte au fost de 133,2 puncte, cu 5,8 puncte mai mici decât în trimestrul anterior, dar cu 3,9 puncte mai mari decât acum un an, iar tarifele spot au scăzut cu 2,3 puncte față de trimestrul anterior, dar rămân cu 2,5 puncte mai mari decât în urmă cu un an.

După scăderi semnificative în ultimul an și jumătate, tarifele spot pe rutele de export par să se normalizeze, în timp ce cele din contracte continuă să crească, iar la import tarifele au scăzut din nou după o creștere sezonieră, dar continuă, și cele spot și cele din contracte, să dea semne de creștere pe termen lung și se situează peste nivelul din trimestrul al treilea al lui 2023.

Creșterea economică a Spaniei a fost depășită doar de două dintre cele 38 de țări ale OECD în 2023, potrivit datelor OECD din februarie 2024, iar în primul trimestru din 2024 Spania a înregistrat cea mai mare creștere economică și o nouă creștere a gradului de ocupare a forței de muncă dintre toate economiile majore ale Europei, ceea ce încurajează cererea internă de bunuri și menține presiunea în sensul creșterii tarifelor de transport rutier de mărfuri pentru import.

Scăderile recente ale tarifelor pe rutele de import au fost determinate de o scădere trimestrială de 12,8% a volumelor de retail neajustate, din cauza scăderii așteptate după vârful de cerere de bunuri de consum. Cu toate acestea, ajustat la sezonalitate, retailul din Spania a crescut cu 0,5% față de trimestrul anterior. În plus, este demn de semnalat faptul că dintre cele mai mari cinci economii ale Europei, doar Spania a înregistrat o creștere a consumului în ultimele 24 de luni.

Producția spaniolă exercită și ea o presiune ascendentă asupra tarifelor de transport rutier de mărfuri. Producția totală ajustată sezonier a crescut cu 0,6% față de trimestrul anterior, conform Eurostat, iar producția totală a crescut cu 2,3% față de anul anterior, în contrast cu scăderea generală a Uniunii Europene de 6,0%. Producția de automobile și cea de bunuri de capital sunt deosebit de importante în Spania și ele au crescut cu 6,5%, respectiv, 4,5%. Iar producția de mașini electrice pare să solicite volume mai mari de transport rutier în 2024 din partea Volkswagen, Renault și a producătorului chinez Chery. Tarifele spot pe rutele de export au fost trase în jos de cererea slabă de produse finite și intermediare din restul continentului, din cauza scăderii consumului și producției. Vânzările cu amănuntul ajustate sezonier în economiile majore ale Europei au scăzut cu 5,1% față de perioada similară din 2023, și ca urmare cererea de bunuri de consum spaniole a scăzut considerabil. Dar, datorită inflației mai mici, încrederea consumatorilor europeni pare să își revină și este cu 0,6 puncte mai mare decât în ultimul trimestru din 2023, deci presiunea în sensul scăderii tarifelor spot la export se atenuează, ducând la scăderi mai mici și eventual la începutul normalizării acestora, la un nivel superior celui din 2021.